În 12-13 octombrie are loc cea de-a doua ediție a Zilelor Erasmus. Se vor organiza evenimente în 29 de țări, dintre care și România, unde se vor prezenta peste 800 de proiecte.

Liceul nostru are trei proiecte Erasmus+ în desfășurare. Două sunt coordonate de doamna profesoara de informatică Alina Luncan și sunt de tipul KA1-VET. Acestea sunt cu stagii de pregatire în domeniul informaticii pentru 32 de elevi de la profilul Mate-Info din liceul nostru.
În momentul de față, 16 elevi sunt plecați în mobilitate in Granada, Spania,cu doamna profesoara de informatică Nicoleta Turean.
Cel de-al treilea proiect este cel de parteneriat strategic pe patrimoniul cultural, coordonat de doamna profesoară de limba engleza Lucia Cighir.
Cu ocazia Zilelor Erasmus, liceul nostru va organiza joi, de la ora 14, activitati informative pentru parinții și elevii interesați de proiectele noastre. Acestea se vor desfășura in sala festivă a liceului.
Pe lângă profesorii de informatică ai școlii, acțiunile beneficiază de suportul tehnic asigurat de doamna Corina Mocan, inginer de sistem, care are în implementare și mentenanță rețeaua de calculatoare de la Onisifor Ghibu. Domnia-sa realizeaza in colaborare cu profesori si elevi entuziasti ai scolii publicatiile online LOGO TIMES si Paperless, in format flipbook, emanate din realitatea scolastica a liceului nostru sau cu profil STEM explicit si asumat.
Cei interesati sunt rugați să se adreseze doamnelor profesoare pentru mai multe informații.
Vom reveni după eveniment cu fotografii și opinii de la particinaţii la activitate.
CĂTĂLINA VOTAV, PATRIC ANDRAŞ










