
ALEXANDRU ODOBESCU (23 iunie 1834 – 10 noiembrie 1895), scriitor (Mihnea Vodă cel Rău, Doamna Chiajna, Pseudo-cynegeticos), arheolog şi om politic, a fost ministru al monumentelor şi profesor de arheologie la Universitatea din Bucureşti. A studiat la College de France din Paris, unde i-a avut ca profesori pe istoricii Jules Michelet şi Edgar Quinet. Autor al unui tratat de istorie a arheologiei şi a unei monografii dedicate tezaurului de la Pietroasa, descoperit în perioada profesoratului său.
România. Un cuvânt frumos, rotund, ce împlineşte anul acesta o sută de ani. Un cuvânt cât o ţară. Dacă ne-am închipui România ca un câmp de stele, am vedea că sunt aştri care luminează cu o strălucire aparte, rămânând pe acest câmp boltit în chip de Steaua Nordului. Aceşti aştri ce ne dau altitudinea, direcţia şi steagul poartă numele acelor oameni remarcabili ce alcătuiesc Panteonul spiritual al României. Până în ultima zi a celebrării Centenarului Unirii, Liceul Onisifor Ghibu îi va aduce aproape de noi. (conf. univ. dr. Ramona Novicov)