Friedensreich Hundertwasser a fost un multitalentat artist austriac, pictor, grafician, arhitect şi ecologist.

Friedensreich Hundertwasser. Sursă foto: http://www.aftenposten.no

Tablourile sale bogat colorate se caracterizează prin forme naturale şi linii curbe în spirală („linia dreaptă nu corespunde naturii”, spunea Hundertwasser), inspirat de mişcarea artistică Secession din Viena.

A dezvoltat un adevărat Stil Hundertwasser prin picturi, afişe, multiplicate în articole de masă sub formă de baticuri, umbrele şi alte obiecte de uz comun, care i-au adus un renume internaţional.

Hundertwasser a proiectat şi a contribuit la execuţia multor clădiri, dintre care foarte cunoscute sunt Hundertwasserhaus (Casa Hundertwasser) în Viena, Hundertwasser-Bahnhof (Gara Hundertwasser) în Uelzen, Hundertwasserhaus (Casa Hundertwasser) în Wittenberg.

În anul 1988 scrie manifestul „Austria culturală împotriva deportării şi distrugerii satelor din Transilvania, România”.

A fost un gânditor liber, exprimându-se prin artă şi trăind până la moarte fiecare zi ca şi cum ar fi fost ultima lui zi. A cerut ca, atunci când va muri, să fie îngropat fără haine, fără sicriu, la rădăcinile unui copac. Astfel, a ales să se golească de viaţa materială şi tot ce presupune ea, dând un mesaj puternic întregii lumi.

Următorul text face parte din arhiva Hundertwasser din Viena, mai, 1990:

„Când omul are de gând că trebuie să corecteze într-un fel anume natura, face o greşeală iremediabilă. O comunitate n-ar trebui sa considere distrugerea vegetaţiei spontane ca fiind o cauză demnă de lăudat, în schimb ar trebui să considere protejatul si conservarea acesteia şi a peisajului natural un semn adevărat al onoarei şi reverenţei faţă de natură. Pârâurile, râurile, bălţile şi malurile umede ale acestora, aşa cum sunt, în felul în care Dumnezeu le-a creat, trebuie să reprezinte pentru noi un lucru sacru şi inviolabil.

Efectele îndreptării, simetrizării unui curs de apă sunt devastatoare şi, în plus, sunt extrem de costisitoare: scăderea pânzei freatice, distrugerea pădurilor, transformarea unor mari areale de vegetaţie în stepe, inexistenţa posibilităţii de regenerare a apei, care, prin urmare, curge prea repede. Malurile râurilor nu mai pot îndeplini funcţia lor de absorbţie a apei in exces şi nici cea opusă acesteia în vremuri de secetă, aidoma unei puşculiţe, în vreme de nevoie”.

VLAD BOTIŞ

Read the rest in Paperless