Antonia Ganea, elevă la Colegiul Național Mihai Eminescu, clasa a IX-a, profilul Ştiințe ale Naturii, este pasionată de canto şi pian, reușind performanţe frumoase, cum ar fi cea de la Vocea României Junior. Aceasta a fost de acord să ne răspundă la câteva întrebări.
REPORTERI: De cat timp faci canto și pian?
ANTONIA: Pian fac de 8 ani, iar canto de la vârsta de 12 ani. Încă de la început am avut parte de susținerea familiei si a celor apropiați mie.
REPORTERI: Este dificil să canti si in acelasi timp sa te acompaniezi la pian?
ANTONIA: Da, este foarte dificil, dar consider că nimic nu poate fi facut fara exersare în prealabil.
REPORTERI: Cum ai realizat ca ai aceste talente?
ANTONIA: Cei din jur mi-au spus că am o înclinație spre domeniul artistic si pe parcurs am început să devin tot mai pasionată de ceea ce făceam.
REPORTERI: Unde faci canto și pian? Si cine iti sunt profesorii?
ANTONIA: Pian fac la domnul profesor Adrian Bordeianu, iar canto fac la Palatul Copiilor Oradea, cu doamna profesoară Dana Oprescu.
REPORTERI: Cum a fost prima experiență?
ANTONIA: Pot sa spun ca a fost foarte emoționantă, dar mi-a oferit multă încredere în mine.
REPORTERI: Povestește despre cel mai important concurs la care ai participat.
ANTONIA: Pot sa spun ca, de departe, cea mai frumoasa si importanta experiență a mea a fost cea de la Vocea României Junior, mi s-a parut extraordinar de constructivă si mi-a deschis noi orizonturi.
au consemnat DALIA CIOARĂ şi REBECA BREHOI










