
PETRU DUMITRIU (8 mai 1924 – 6 aprilie 2002), scriitor şi eseist, a obţinut ca elev premiul I pe ţară la olimpiada de limba română. Pe când avea numai 21 de ani, i se atribuie Premiul de debut, pentru cea mai bună nuvelă a anului. În 1957 i se publică romanul Cronică de familie, care acoperă un veac de istorie, prezentând apariţia şi evoluţia claselor sociale, formarea identităţii româneşti. A scris în română, franceză, engleză.
România. Un cuvânt frumos, rotund, ce împlineşte anul acesta o sută de ani. Un cuvânt cât o ţară. Dacă ne-am închipui România ca un câmp de stele, am vedea că sunt aştri care luminează cu o strălucire aparte, rămânând pe acest câmp boltit în chip de Steaua Nordului. Aceşti aştri ce ne dau altitudinea, direcţia şi steagul poartă numele acelor oameni remarcabili ce alcătuiesc Panteonul spiritual al României. Până în ultima zi a celebrării Centenarului Unirii, Liceul Onisifor Ghibu îi va aduce aproape de noi. (conf. univ. dr. Ramona Novicov)