Cred că cea mai mare bogăţie a unei ţări sunt rădăcinile, pe unde ne vine seva cu care noi ca naţiune ne hrănim. Aceste rădăcini le avem chiar lângă noi, pe marginea şoselelor, pe malul apelor, între dealuri sau sus în munţi.

Artwork: ANGELA SZABO
Sunt satele cu oameni simpli, care incearca să ţină pasul cu trend-ul vremurilor care îi afectează si pe ei.
Satul nu mai este ceea ce stiam noi odata, nu mai este arhaic, deoarece oamenii se tot schimbă, generatie dupa generatie, dar încă mai pastreaza anumite valori care sunt puse pe cel mai inalt piedestal.
Sunt mândră cu satul nostru (cred că pot să-i spun aşa, după zece ani de cand locuiesc aici), sunt mândră că oamenii sfinţesc locul si il pastreaza curat si pe dinauntru, şi pe dinafară.
Sunt mandra ca in satul nostru se pastreaza traditii, se poarta portul popular, se canta la hidiede si se joacă fata pe sub mână, sunt mândră ca m-am putut „alipui” unui sat care m-a primit cu braţele deschise.
ANGELA SZABO, artist plastic
comuna Roşia

ANGELA SZABO










