
Trăind într-o lume acaparată de kitsch, de prea mult din orice, marţi, 28 februarie 2017, am avut ocazia să respirăm aer proaspăt, oxigen pentru minte și suflet. La invitația domnului prof. N. Ardelean, am beneficiat de prezenţa d-nei prof. univ. Ramona Novicov, care a ținut un expozeu pentru câțiva dintre elevii claselor a VI-a A și C.
Ca de fiecare dată, plină de modestie și de o profunzime deosebită, a venit să ne vorbească despre perfecțiunea simplității, despre nevoia de a distila creația până la desăvârșire, pentru a facilita eforturile elevilor în încercarea de a crea un logo al școlii noastre.
Elevii au fost realmente impresionați de cultura, atitudinea și capacitatea d-nei profesoare de a le explica pe înțelesul lor ce proces îndelungat și migălos este crearea unei capodopere.
Am încercat la cald câteva impresii ale elevilor. „M-am bucurat mult cand am aflat ca, alaturi de colegii mei, avem ocazia de a o cunoaste pe doamna prof. Ramona Novicov. Intalnirea noastra s-a desfasurat in sediul LOGO Paper, loc deja familiar noua. Dumneaei a reusit sa vorbeasca pe intelesul nostru si astfel sa ne explice ca trebuie sa materializam esenta scolii noastre prin brand-ul creat de noi. Am invatat de la dumneaei ca trebuie sa distilam ideea pana avem ceva ireductibil, pur. Sper ca vom avea placerea de a o reintalni cu ocazia altor activitati”, ne-a declarat Antonia Moga.
Prof. DIANA LASLĂU










