Cum am spus în articolul anterior, o parte din familia lui George Iacob, elev la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu în clasa a V-a B, a apărut în manualul de engleză. În acest articol vă voi prezenta mai multe detalii despre această întâmplare fascinantă.

GEORGE IACOB. Foto: Cătălina Votav
Manualul se numește „Snapshot” si este redactat de editura Longman. Prima apariție a acestui manual a fost in anul 1997, iar autorii săi sunt Brian Abbs, Chris Barker si Ingrid Freebain.
Poza se află la pagina 40. Fotografia în cauză a fost făcută în anul 1974 in judetul Sălaj, satul Marca. George ne-a spus că în poză apar urmatorii membri ai familiei: in partea stangă se află mătușa sa, lângă ea este o verișoară de a dânsei și mama acesteia, în partea dreaptă se află mama mătușii, iar cei din spatele doamnelor sunt unchii băiatului si tatăl lor.
În momentul de față, fotografia se află în sufrageria mătușii. George nu a putut să ne spună numele fiecărui membru din poză.
Pe pagina de gardă a cărții, unde ar trebui să scrie sursa de unde a fost luată imaginea și cu acordul cui a fost folosită în manual, la sursa pozelor de la pagina 40 nu scrie niciun nume de persoană fizică, doar numele a două companii.
Legea nr. 8/1996 reglementează folosirea unei poze fără acordul scris al proprietarului.
CĂTĂLINA VOTAV
Într-un material următor, vă vom prezenta opinia unui specialist în jurisdicţie, Diana Vlad. Absolventă a Liceului Onisifor Ghibu Oradea, promoţia 2008, Diana Vlad a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj şi şi-a dat licenţa cu un studiu privind fotografia de portret. În prezent, este consilier juridic la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

CĂTĂLINA VOTAV










