ALEXANDRA VLAS & DENISA CHEBELEU: Balul Bobocilor, o experienţă unică şi de neuitat! Plus VIDEO

Vineri, în data de 13 ianuarie 2017, a avut loc Balul Bobocilor al Liceului Teoretic Onisifor Ghibu. Acesta a început la ora 19:00, în incinta restaurantului Club ART din Băile Felix.

iulia-naghi

Iulia Naghi, Miss Boboc 2017

La Balul Bobocilor au participat şapte perechi de boboci, perechile participante fiind: Ramon Gal si Iulia Naghi, care au reprezentat Romania; Aron Slavescu si Stefania Blaga, care au reprezentat Egiptul; George Voit si Antonia Maior, care au reprezentat Argentina; Luca Iova si OanaNicorut, care au reprezentat Rusia; Dragos Popescu si Ada Saplacan, care au reprezentat Grecia; Darius Iova si Adelina Pop, care au reprezentat India; George Gantea si Mirela Gavris, care au reprezentat SUA.

Bobocii nostri au avut de trecut mai multe probe, pentru a vedea care dintre ei este cel mai bun; într-una din ele, bobocul a trebuit sa schimbe scutecul unui bebelus, in timp ce boboaca trebuia sa manace lămâi si sa cante.

Cei care au evaluat performanta acestora in probele parcurse, dar totodata si cei care au desemnat castigatorul, au fost membrii juriului, care a fost format din Diana Vanta şi Raul Chirila, fostii Miss & Mister Boboc de anul trecut, doamna profesoara Sandor Lilla, domnul director Iulius Timar, presedintele Consiliului Elevilor, Gabriel Pojega, si inca doua persoane.

Am avut onoarea de a-i lua un scurt interviu perechii de boboci formată din Ramon Gal si Iulia Naghi, care au fost de acord sa ne spuna cate ceva despre aceasta experienta .

iulia-naghi-si-ramon-gal

Perechea de boboci formată din Ramon Gal si Iulia Naghi

Cei doi boboci ne spun ca Balul Bobocilor a fost o experienta unica, de neuitat. Ne-au spus că de pregătirea lor s-au ocupat tutorii Andreea Cret si Roxana Cora, carora tin sa le multumeasca pentru pentru tot ajutorul si efortul depus pentru crearea momentului artistic.

În postura de câştigătoare a titlului de Miss Boboc 2017, Iulia ne-a declarat: „Ma simt minunat, deoarece nu ma asteptam sa castig, avand in vedere ca toate participantele au fost bine pregatite”.

iulia-naghi-2

Sustinatorii Iuliei au fost in primul rand familia sa,prietenii si colegii, carora le este recunoscatoare pentru sprijinul acordat.

Printre castigători se numara, asadar, Iulia Naghi – Miss Boboc 2017, Stefania Blaga – Cea mai creativa boboaca, Antonia Maior – Cea mai populara boboaca şi Darius Iova si Adelina Pop – Cea mai expresiva pereche.

ALEXANDRA VLAS şi DENISA CHEBELEU

Leave a comment