În prezent, știm că Internet-ul are o mare importanță în viața oamenilor. Cu el parcă e rău, fără el parcă… nu e bine. De ce spun asta? Din diferitele scopuri pentru care oamenii folosesc internetul. Nu faptul că folosim Internet-ul e esențial, ci DE CE îl folosești.
Trăim în secolul artificialității, unde totul este exploatat virtual. De multe ori nu mai trebuie să ne deplasăm la locul de muncă, cu câteva clicuri și butoane, conferințe video sau vocale totul pare mai rapid. Și este mai rapid. Dar poate nu mai bine? Trăind într-o mare parte viața de pe Internet, uităm să o trăim pe cea reală.
Probabil că fără Internet, oamenii ar stagna la un nivel, iar aici mă refer la faptul că oricât ai fi de priceput într-un domeniu, tot ar fi ceva care-ți scapă și desigur… cu accesul Internet-ului este mai ușor să cercetezi ceea ce te interesează.
Apariția Internet-ului a oferit locuri de muncă în mediul virtual, ceea ce pare atractiv, dar doar pare. Mi se pare că muncind cu oamenii e mult mai plăcut să îi cunoști, să îi vezi în realitate, nu pe un ecran în dreptul căruia mai apar mesaje. Din păcate, industria pornografică exploatează fiecare click pe Internet, încercând să-l acapareze pe om într-un viciu mizerabil. De multe ori, copiii la vârste fragede neștiind decât să se joace on-line se trezesc cu un astfel de „deranj”, care pe parcurs pe unii îi trage în acest viciu.
În pofida dezavantajelor, Internet-ul are și beneficii. Poți să ai informațiile pe care le dorești în doar câteva minute, acum nu mai e nevoie să te deplasezi până într-un anumit loc ca să afli ceea ce te interesează. Un alt pro este păstrarea legăturii cu alții, deși distanța pare neprielnică, aplicațiile Skype, Messenger, Viber și altele pare să fie posibilă.
Subiectul final pe care vreau să-l abordez este că dacă Dumnezeu a permis ca tu să ai posibilitatea de a accesa Internet-ul, e cu siguranță ca să îi aduci Slavă Lui, nu ca să îți pierzi mințile și sufletul pe Facebook sau pe alt mediu virtual. Navigând pe Internet, uităm să fim recunoscatori. Mulțumitori pentru o altă dimineață a vieții, o altă îmbucătură de mâncare sau pentru ceea cu ce Dumnezeu ne-a înzestrat. Internetul poate fi folosit și în scopuri religioase, nu înseamnă că e imposibil, dar sunt prea puține acele folosințe.
Dacă tot ai Internet-ul la mâna ta, folosește-l cu cap și cu demnitate, pentru că mizeriile Internet-ului te vei întâlni și pe parcursul vieții reale, dar le vei trece cu brio, dacă ești inteligent și nu te lași sedus. Nu lăsa ca timpul tău în mediul virtual să fie o pierdere, ci mai degrabă o investiție.
CAMELIA BORTOȘ

CAMELIA BORTOŞ










