Mai a rămas puţin până la evenimentul mult asteptat de toti elevii Liceului Onisifor Ghibu. Colegul nostru, Alin Seica, elev in clasa a X-a A, mentor la acest eveniment, a participat la Balul bobocilor din anul precedent si a acceptat sa ne impartaseasca cate ceva din experientele trăite.

ALIN SEICA, alături de partenera sa la editia de anul trecut a Balului Bobocilor
REPORTER: Cate perechi au participat la evenimentul de anul trecut?
ALIN: La evenimentul de anul trecut au participat şapte perechi.
REPORTER: In cat timp ati reusit sa pregatiti momentul si cum au decurs repetitiile?
ALIN: Momentul am reusit sa-l pregatim in două saptamani si repetiile au decurs foarte bine, prin multa munca. Nu pot sa uit însă şi de momentele cand radeam cu bobocii si ne distram la repetitii.
REPORTER: Cum ti s-au parut probele si care a fost cel mai amuzant moment?
ALIN: Dupa parerea mea, probele au fost usoare, distractive si spectaculoase, iar cel mai amuzant moment a fost atunci cand a inceput piesa „Ca o apa cristalina”, iar si eu cu inca cativa boboci si prezentatorul Bogdan Vandici am inceput sa cantam si sa dansam, ca pe urma si publicul sa faca acelasi lucru. Partea cea mai amuzanta a fost ca totul a fost spontan, nu era programat sa se intample asta.
REPORTER: Ce ai simtit in momentul in care ai fost ales cel mai popular boboc si cum ti s-a parut publicul?
ALIN: A fost un moment extraordinar pe care nu prea pot sa il exprim in cuvinte, le doresc tuturor sa aiba acel sentiment pe care l-am simtit eu atunci. Publicul m-a ajutat enorm de mult si m-a ajutat sa castig acest premiu, le multumesc atat lor, cat si prietenilor mei, care mi-au fost alaturi.
REPORTER: Ce parere ai despre bobocii din acest an?
ALIN: Parerea mea este ca ei trebuie sa munceasca mai mult, daca vor sa obtina ceva. Am vazut si multi boboci dezinteresati total de acest bal, care totusi ne reprezinta liceul.
REPORTER: Un ultim sfat pentru cele nouă perechi?
ALIN: Sa isi invinga emotiile si sa profite la maxim de acest moment, cu care se intalnesc doar o data in viata. Le doresc succes si fie ca cel mai bun sa castige; asta depinde si de juriu.
a consemnat RAUL CHIRILĂ

RAUL CHIRILĂ










