Greşeşti? Capul sus! Ne-am născut într-o societate cu multipersonalităţi întocmai ca să învăţăm mai multe despre oameni, despre noi. Cu toţii credem că e omenesc a greşi şi într-adevăr este, însă dacă faci de mai multe ori aceeaşi greşeală, înseamnă că deja e o alegere pe care tu o faci în mod repetat şi voit.
De cele mai multe ori, suntem dezamăgiţi sentimental. Te-ai întrebat vreodată de ce atunci când eşti rănit „sufleteşte” te doare cel mai mult exact în acea clipă? Evident răspunsul la care o să te gândeşti este „Normal, fiindcă acum se petrece, nu în trecut şi nici în viitor” , dar de fapt răspunsul este: „Tot ceea ce este actual, timpul pare să-l complice!”.
De-a lungul timpului, omenirea evoluează incredibil de mult şi totodată cu trecerea sa, învăţăm tot mai multe despre viaţă. E practic ca un maraton finit pe care trebuie să îl parcurgem, având în drumul nostru şi ajutoare şi obstacole care multiplică trăirea unor experienţe, dar toate acestea duc la decizii, iar aceste decizii având consecinţe într-un alt maraton, de data aceasta – infinit.
Ai învăţat de la alţii cum să vorbeşti, cum să mănânci, cum să scrii, dar de la nimeni nu ai învăţat ce ai trăit pe pielea ta. Evident asta, datorită faptului că trebuia să treci prin aşa ceva mai devreme sau mai târziu şi totuşi „viaţa te-a învăţat”, nu-i aşa? Ceea ce ţi se întâmplă ţie e doar e repetare a altor vieţi din alte generaţii. Dacă nu ar fi aşa, de ce crezi că Dumnezeu are răspunsurile la toate întrebările oamenilor într-o Carte cu sute de pagini?
Problemele pe care le confrunţi în familie, la şcoală, la servici, pretutindeni sunt limitate. Nimic nu ţine pentru totdeauna. Nici apa mării, nici iarba, nici cerul, nici universul întreg. Toate acestea au apărut ca tu să înveţi din ele şi pe cât posibil ca să-ţi modifici greşelile.
În lupta interioară pe care trebuie să o porţi este vorba de a ieşi învingător. Trebuie să lupţi cu tine ca să ierţi, să iubeşti, să râzi deşi te doare sufletul, să crezi că va fi bine. Gândeşte-te că viaţa are praful limitat în clepsidră şi chiar şi acela se scurge. Ai fost creat minunat în chipul şi felul tău, trăieşte cu bucurie ceea ce ţi-a dat Dumnezeu.
CAMELIA BORTOŞ











