GOOD LIFE PERFORMERS. „Pentru tineri. Pentru o comunitate puternică”

Asociația Good Life Performers este o organizație non-guvernamentală, non-profit ce are ca scop dezvoltarea pe plan personal și profesional a tinerilor bihoreni cu vârste cuprinse între 14-25 de ani. Good Life Performers își propune găsirea unui numitor comun, a unui punct de echilibru între ceea ce un tânăr vrea să facă, poate să facă și ce trebuie să facă. Astfel, această asociație are în vedere demararea unui prim program-pilot, pe o perioadă de 10 luni, având în vizor cinci etape principale.

new

Echipa asociației GLP este formată din cei patru membri prezenți mai sus, în oridinea lor de la stânga la dreapta, Vlad Mocanu, responsabil cu administrarea resurselor și surselor financiare. Al doilea este Mark Lukacs, președintele fondator al asociației și “rotița” creativă a echipei. Cel de-al treilea membru este Oana Meșter, vicepreședinte și cofondator al asociației, responsabilă cu partea organizatorie, supervizare și planificare.Cel de-al patrulea membru al echipe GLP, este absolventul liceului nostru, Flavius Herlaș, acesta fiind vocea proiectului, responsabil cu partea de informare și comunicare între proiect și publicul avizat.

Prima etapă presupune crearea unui site web (www.glperformers.ro) unde vor fi încărcate diverse articole legate de tehnici de învățare, leadership, comunicare, articole motivaționale și inspiraționale, etc. A doua etapă, are în vizor realizarea a două segmente, ambele cu caracter motivațional și educativ. Primul segment are în vedere realizarea unui audiobook, intitulat “Da, eu pot!”, și va cuprinde diverse materiale cu sfaturi și tehnici pentru a avea succes în diverse activități, dorind astfel să reliefeze faptul că poți să îți atingi scopurile, atunci când îți propui cu adevărat acest lucru și ești condus de o motivație reală. Audiobook-ul va putea fi descărcat gratuit de pe site-ul asociației. (www.glperformers.ro) Al doilea segment are în vedere publicarea unui carnețel motivațional și practic, intitulat “NU sta în banca TA!”, prin acesta se dorește crearea unei doze motivaționale pentru tinerii care îl vor citi și îl vor folosi în activitățile lor de zi cu zi. Carnețelul va fi alcătuit din două parți, prima parte va cuprinde materiale informative și motivaționale referitoare la sfera voluntariatului, iar cea de-a doua parte va fi realizată sub formă de agendă, în care fiecare elev își va putea aduna propriile experiențe. Lansarea carnețelului va avea loc în cadrulul ultimului eveniment al programului, intitulat “GLP Academy“ unde fiecare participant va primi un exemplar gratuit. Cea de-a treia etapă are în vedere Caravana Good Life, care are scopul de a promova programul și formarea unei viziuni generale pe care o susține acesta, precum și promovarea evenimentului “GLP Academy” destinat liceenilor. Această Caravană va merge prin zece școli din județul Bihor, cu scopul de a faciliza o rețea de comunicare între elevi și diverși reprezentanți de companii, ai Agenției de Ocupare a Forței de Muncă Bihor, precum și psihologi, aceștia putând oferi informații relevante cu privire la piața muncii, profilul unui candidat ideal, dar și informații legate de consiliere și orientare în carieră. A patra etapă are în vedere demararea unei campanii, numite “Orice ai face, fă-o bine!”, o campanie-concurs organizată la nivel județean ce are ca scop promovarea excelenței indiferent de domeniu (cultură, artă, științe exacte, sport, etc.). Fiecare liceu participant va avea sarcina de a organiza o activitate într-o manieră cât mai orginală și mai creativă (spectacol, târg, meciuri sportive, etc.) prin care să reliefeze talentele din școala lor. Campania se va organiza prin sprijinul Consiliilor Elevilor din fiecare școală participantă, în baza unui regulament. Școala câștigătoare va primi titlul de “Cea mai creativă școală din 2015” din cadrul acestei campanii, iar Consiliul Elevilor din școala respectivă va câștiga diverse premii care vor sprijini activitățile acestora. Cea de-a cincea etapă constă într-un eveniment numit “GLP Academy” și reprezintă finalizarea programului pentru anul 2015 (7 noiembrie). Evenimentul va fi împărțit în două ateliere: unul de comunicare eficientă și unul de autocunoaștere și autodezvoltare. De asemenea, evenimentul cuprinde diverse activități de teambuilding, precum și jocuri interactive. Atelierele vor trata aspecte practice și utile pentru liceeni, cum ar fi: tractul de scenă, cum putem face față unei prezentări, negocieri, sau unui interviu, precum și aspecte ce țin de identificarea vocației, managementul timpului sau branding personal. La aceste activități vor participa, în mod gratuit, 50 de liceeni din județul Bihor care vor fi aleși în baza unei aplicații online. Evenimentul va avea loc în data de 7 noiembrie la Oradea Shopping City. Asociația Good Life Performers își propune prin acest program să ofere tinerilor suportul necesar desprinderii din zona de confort, precum și accesul la informații precise venite de la specialiști în diverse domenii, cum ar fi: comunicare, dezvoltare personală, psihologie, business. Good Life Performers propune formarea unei comunități a tinerilor care doresc să se dozvolte și cred în autodeterminare și progres. Prin cele cinci etape ale programului din acest an, asociația GLP își propune printr-o manieră nonformală oferirea posibilității tinerilor de a se afirma, de a se documenta, de a socializa și de a crește atât pe plan profesional cât și personal. Date de contact: Email: mark@glperformers.ro Facebook:https://www.facebook.com/GoodLifePerformers Site web: http://www.glperformers.ro

Leave a comment