TANIA MIHELE & IOANA BUDA: Luptător adevărat. Plus VIDEO

Macaru Rareş, student la Facultatea de Educație fizică si sport este multiplu campion național al României la juniori si tineret si a avut bunavointa de a ne raspunde la cateva intrebari legate de sportul pe care il practica, si anume boxul.

image001

MACARU RAREŞ

REPORTERI: Cât timp ai practicat box?

MACARU RAREŞ: Fac de 5 ani de zile, de 2 ani si jumatate la clubul Gym Mar Strong Oradea si ceilalți 2 ani si jumatate la Crisul Oradea

REPORTERI: Ce te a determinat să te apuci de box?

MACARU RAREŞ: Propria voință. Eram gras la vârsta de 13 ani. Aveam înălțime 1, 72 si 103 kg.. Toata lumea isi bătea joc de mine. Am inceput cu boxul si intr-un an si jumatate am slăbit 23-24 kg si m-am înălțat 15 cm.

REPORTERI: Cine te a susținut cel mai mult? De ce?

MACARU RAREŞ: Tatăl meu este in spatele a ceea ce am facut si fac. El m-a susținut fizic, psihic si financiar si pentru asta vreau să ii mulțumesc pentru tot ce face pentru mine.

REPORTERI: La câte concursuri și participat? Ce premii ai obținut ?

MACARU RAREŞ: In jur de 80 de meciuri am avut până in acest moment din care stiu ca am pierdut vrei 8-9. Premiile se acordă la fiecare competiție. Mereu am fost in primii 3 la orice concurs.

REPORTERI: Dacă nu era boxul ce alt sport ți ar fi plăcut sa practici?

MACARU RAREŞ: Am facut 2 ani handball, 6 luni de fotbal, 8 luni de înot. Am vazut că nu îmi place să lucrez în echipă si de aceea am renuntat la sporturile de echipă.

REPORTERI: De ce te ai lăsat?

MACARU RAREŞ: Nu pot să spun că m-am lăsat. E o pauză de care aveam nevoie. Eu in clasa a 12-a am reusit să îmi iau BAC-ul, să fac ore de pregatire pentru bac, sa merg la scoală si sa si ajung campion national pe data de 9 noiembrie 2013. Deci pot să spun cu mâna pe inimă că am facut un efort supraomenesc.

REPORTERI: Ai vrea sa te reintorci in ring?

MACARU RAREŞ: Luna iunie se anunță luna in care revin in forță. Bineînțeles că mă voi apuca deoarece sunt un luptător si voi fi mereu

REPORTERI: Unde faci antrenament? Cine îți era antrenor?

MACARU RAREŞ: Antrenamentele le fac la sala sporturilor Antonio Alexe in fiecare zi de la ora 18:00. Fiecare antrenament ține cam 2 ore, iar antrenorul meu este Miklos Mihai alaturi de Purdea Liviu.

REPORTERI: Te vezi traind financiar din box?

MACARU RAREŞ: Bineinteles. Se poate face bani din orice. Mai ales din box. Uitați-vă la marii campioni ai lumii si luati-le exemplul. Dacă esti bun in ceea ce faci, vei putea să faci si bani. Poți duce o viață liniștită din banii pe care ii faci din box.

REPORTERI: Ce le urezi celor care vor sa se apuce de acest sport ?

MACARU RAREŞ: Le urez tuturor celor care vor să practice boxul să fie serioși, muncitori deoarece boxul e un sport in care trebuie să pui suflet dar să fii si muncitor. Pe lângă inima de luptător pe care trebuie să o ai, trebuie să ai si minte si autocontrol.

TANIA MIHELE, IOANA BUDA

Leave a comment