După cum ştiţi, One Direction este o trupă pop de băieți din Londra, ai cărei membri sunt Niall Horan, Liam Payne, Harry Styles și Louis Tomlinson. Aceasta a fost formată în cel de-al şaptelea sezon al emisiunii The X Factor din 2010. Muzica lor fiind foarte cunoscută, această trupa a reuşit sa ajungă la inimile oamenilor prin mesajele lor transmise prin muzică.
Prin faptul că există persoane care iubesc muzica lor, fanii organizează întâlniri săptămânale în care împart opinii despre trupa care îi unesc.
Adela este o direcţioneră care a reuşit să-mi spună câte ceva despre această întâlnire.
Toţi fanii trupei se întâlnesc o dată pe săptămână, de obicei sâmbăta în Lotus sau în parcul 1 decembrie. De obicei numărul fanilor este in jur de 15-20 de copii, cuprinşi între 13 ani şi chiar şi până la cei care au terminat liceul.
Totuşi pentru unii, această trupă nu semnifică nimic, dar pentru fani reprezintă “o speranţa adusă de trupă, adică trupa mereu ne da speranţă şi ne face sa ne simţim bine. Ei cântă despre sentimentele noastre. Ei inţeleg ce simţim. Ne inţeleg perfect! De exemplu, mai există cazuri în care mulţi direcţioneri care nu au posibilitatea să ajungă la concertele lor, dar sunt unii, care merg. Şi cei care merg nu sunt genu de persoane care se dau mari cu chestia asta, dar ele ne consolează si ne spun că o sa avem si noi ocazia să mergem la concert. Şi ne aduc mereu speranţa aceea pe care, nu oricine ne-o poate aduce. Orice fan este binevenit mereu, pentru că noi direcţionerii, ne ajutăm mereu unul pe altul si suntem uniţi. Chiar dacă uneori mai există conflicte intre noi, suntem ca fratii”, afirmă Adela.
GIANINA PAMFILOIU











