În incinta Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” Oradea, s-a desfăşurat vineri, 26 martie, o activitate prin care am comemorat 97 de ani de la momentul istoric în care Basarabia s-a unit cu ţara mamă- România, eveniment important ce s-a desfăşurat în 27 martie, 1918.
Ciprian Reştea şi Andreea Gyongyoşi au fost „gazdele” acestui eveniment, fiind îndrumaţi de doamna profesoară Livia Ivan.
Fiind o premieră pentru ei, la finalul evenimentului, ne-au mărtusitit că a fost o experienţă frumoasă şi plină de emoţii.
La această sărbătoare au participat şi confraţii noştri din Basarabia, domnii Daniel Damaşcan şi Daniel Ţurcan, studenţi basarabeni la Facultatea de relaţii Internaţionale din Oradea!
Deasemenea colegii noştri din clasa a IV-a B ai domnului profesor Româneac Iosif, au susţinut un moment artistic deosebit fiind instruiţi de domnul Adi Balog!
Elevele Tania Mihele şi Loredana Pavel din clasa a X-a B, ne-au prezentat un studiu sociologic pe tema Basarabiei. Cântecele patriotice au fost interpretate de colegii din clasa a XII-a D Andreea Biroş şi Francesca Tanca, din clasa a XI-a C Andrei Jurcuţiu!
Împreună cu noi a fost şi domnul director Ioan Pirtea, căruia îi mulţumim!
ADELINA CORBUŢIU, PAULA IVAN










