ROXANA UIVAROŞAN & BIANCA BOGDAN: Olimpic dintr-un vis

Liceul Teoretic Onisifor Ghibu se mandreste  cu olimpicii săi la Limba şi Literatura Română şi la Informatică. Sunt şase elevi finalişti naționali la Olimpiadă, dintre care trei  la Informatică şi trei la Limba şi Literatura Română. Unul dintre olimpicii la Informatică este Lakatos Daniel din clasa 11-D, profilul bio-chimie.

LAKATOS DANIEL

LAKATOS DANIEL

El ne-a mărturisit că a acceptat invitația domnului profesor de informatică, Lukacs Sandor, de a participa la această olimpiadă. Are pentru informatică o pasiune de când era mic: „Am avut primul calculator la vârsta de 5 ani. Am fost curios cum funcționează şi am încercat să descopăr acest mister încă de la acea vârstă. Din clasa a V-a când am început orele de TIC mi-am dat seama că aceea e chemarea mea.”

Deşi anii trecuți nu a reuşit să meargă mai departe, el rămâne optimist în această privință. Daniel lucrează pe laptop-ul familiei, considerând că nu este unul dintre cele mai bune ca şi performanță, este unul modest. Părinții lui, împreună cu profesorii şi colegii săi, atât din liceu, cât şi din generală, l-au susținut pentru a ajunge la acest nivel.

În ceea ce priveşte pregătirea, Daniel afirmă următoarele: „În general, fac pregătire împreună cu domnul profesor de informatică, după ore.” Pentru că a avut la dispoziție un timp foarte limitat, consideră că a fost un examen greu. El încearcă să puncteze cât mai mult pe creearea paginilor web, deoarece este un proces mai longeviv şi necesită exercițiu şi rapiditate.

Iată care este visul lui Daniel: „Visul meu este să ajung la medicină, dar caut ceva ce să implice atât medicina cât şi informatica, amândouă fiind pasiuni ale mele.”

Domnul profesor de informatică, Lukacs Sandor, afirmă despre Daniel că „se descurcă foarte bine şi, dacă lucrează, ar putea să ajungă mai departe.”

ROXANA UIVAROŞAN, BIANCA BOGDAN

Leave a comment