Am avut deosebita plăcere de a-i lua un interviu domnișoarei coordonatoare a programului YouthBank Oradea, Iulia Katenka. Programul YouthBank porneşte de la premisa că tinerii reprezintă o resursă pentru comunităţile locale şi încurajează iniţiativa civică, responsabilitatea şi asumarea de către tineri a rolului de lideri. Aceştia se implică în mod practic în acţiuni şi decizii locale, prin crearea şi utilizarea unui fond financiar care susţine iniţiativele tinerilor.
Am rugat-o pe Iulia să ne spună câteva cuvinte despre echipa pe care o coordonează și ce fac în această perioadă a anului. Iată ce am aflat: „Suntem o familie mare, alcătuită din 17 membri. Și desigur, eu sunt un fel de mamă sau mai degrabă sora mai mare. Actualmente ne aflăm în perioada de fundraising. Organizăm evenimente interesante pentru diverse categorii de vârstă în vederea strângerii de fonduri pentru programul YB. Banii vor fi direcționați atât către fondul YouthBank Oradea, din care mai târziu vom finanța proiecte ale liceenilor pentru comunitatea locală, cât și pentru susținerea programului.”
Echipa YouthBank Oradea a desfășurat până acum un concert de colinde cu clopoței, la Casa Tineretului, unde au încântat publicul cu colinde și melodii cunoscute internațional, atât la clopoței cât și vocal. Acum se află în plină acțiune cu cel de-al doilea eveniment de fundraising, și anume Târgul de Crăciun YouthBank Oradea.
Târgul de Crăciun a început pe data de 17 Decembrie și continuă până în Ajunul Crăciunului, într-un spațiu vesel la etajul I, în Crișul Shopping Center. La târg îți veți găsi, așa cum era de așteptat, pe membrii YouthBank Oradea, uneori și pe colaboratorii sau prietenii voluntari ai echipei. Programul târgului este de la ora 15:00 la ora 20:00, iar duminică echipa e la stand până la ora 18:00, timp în care se desfășoară activități specifice perioadei sărbătorilor de iarnă precum: poză la minut cu Moș Crăciun și crăciunițe, împachetat cadouri pentru cei dragi, prăjituri de casă, figurine, felicitări, scrisori către Moș Crăciun pentru prichindei.
Referitor la schimbările pe care le va aduce în comunitatea orădeană acest eveniment și programul YouthBank, Iulia mi-a spus că: „Schimbarea e un deziderat ambițios și se produce în timp, prin activități constante și cu impact. Târgul de Crăciun YouthBank aduce bucurie celor care îl vizitează, datorită culorii și entuziasmului tinerilor liceeni, mai multă responsabilitate față de comunitatea locală și de ce nu, o oarecare satisfacție pentru donatori, că au pus și ei o cărămidă la construirea unei societăți românești mai bune. Programul YouthBank aduce cu sine schimbarea, mai ales în rândul voluntarilor YouthBank, apoi în cadrul familiilor acestor tineri, mai târziu se produce o schimbare pentru liceenii care vor implementa proiecte și la final, comunitatea locală va avea cel mai mult de câștigat.”
Fiind curioasă ce surprize mai pregătește echipa YouthBank pentru comunitatea orădeană, am descoperit că echipa mizează pe surprinderea noastră. Ca indiciu, Iulia mi-a putut spune că ultimul eveniment va fi pe gustul tinerilor. Pentru a fi la curent, urmăriți pagina de Facebook, YouthBank Oradea și site-ul oradea.youthbank.ro.
Rugând-o pe Iulia să transmită un mesaj pentru tinerii liceeni, ea ne spune: „Trebuie să recunosc că în liceu mă plictiseam groaznic și nici nu mă interesau prea multe lucruri. Aveam rezultate bune la școală fără a mă strădui prea mult, astfel că am devenit și mai plictisită. Mi-ar fi plăcut ca atunci să existe programe de voluntariat pentru liceeni, încât să fac ceva într-adevăr interesant. Nu a fost să fie și am descoperit lumea creativă și mai liberă a voluntariatului abia în perioada studenției, la Cluj-Napoca. Voi aveți alte oportunități acum și merită să profitați de ele. Lăsați-vă provocați și faceți un pic mai mult decât trebuie în viață, cum ar fi voluntariatul. La final veți fi altfel, mai buni și mai pregătiți pentru viitor.”
IOANA NISTOR












