DAMARIS VASILE & RAUL VASILE: Risipiţi prin Europa

Am decis să-i luăm un interviu domnului Traian Urda, care a condus o mare firmă din Oradea, pentru a ne povesti etapele formării sale ca director.

 

Ing. TRAIAN URDA, fost director al firmei Perind Oradea Foto> DAMARIS VASILE

Ing. TRAIAN URDA, fost director al firmei Perind Oradea
Foto> DAMARIS VASILE

REPORTERI: Care a fost drumul dumneavoastră până la ajunge director?

Ing. TRAIAN URDA: Am terminat facultatea in 1977 si am fost repartizat la Viitorul Oradea. Am trecut prin mai multe stagii: maistru de schimb, maistru principal, şef de atelier, şef de secție în prelucrarea maselor plastice – toate aceste stagii au fost făcute într-o perioada de 14 ani, după care am devenit directorul firmei Perind Oradea.

 

REPORTERI: Care este specificul muncii de inginer?

Ing. TRAIAN URDA: Specificul muncii de inginer este studiul si munca zi de zi, fie că este inginer chimist, mecanic, energetic, construcții civilo-industriale. După ce ai terminat facultatea, nu înseamnă că ai terminat cu studiul, el trebuie aprofundat cu specificul locului de muncă. În cazul meu, care am terminat Facultatea de Construcţii de Maşini la Cluj-Napoca, am fost repartizat la Viitorul Oradea cu specific de prelucrarea maselor plastice (polietilena, polipropilena, polistiren). Fiind şef de atelier şi şef de secție, cu mulţi oameni în subordine, activitățile de cunoaştere a maşinilor de injecţie şi de prelucrare a maselor plastice au fost însuşite prin studiu individual, iar organele de maşini – mecanice, hidraulice, electrice si electronice, matrițele, precum si organizarea muncii, le-am învăţat în cadrul Facultăţii de Mecanică.

 

REPORTERI: Ce v-a influențat să alegeți aceasta carieră?

Ing. TRAIAN URDA: Cariera aleasa a fost încă din timpul Liceului Industrial pentru Construcții de Mașini, actual Traian Vuia, după care a urmat Facultatea de Tehnologie a Construcțiilor de Mașini Cluj-Napoca, timp de cinci ani.

 

REPORTERI: Ce calitate a dumneavoastră a contribuit cel mai mult în alegerea făcută?

Ing. TRAIAN URDA: Relaţia socio-umana cu toţi angajaţii. Sub conducerea mea au fost in jur de 1.200 de angajaţi, cu care am avut o relaţie foarte bună.

 

REPORTERI: Descrieți-ne o perioadă în care aţi avut parte de probleme şi stres, care v-au testat capacitatea.

Ing. TRAIAN URDA: Perioada anilor ’90-’95 a fost una dintre cele mai dificile, la sfârșitul căreia am reușit să privatizez firma Perind în interesul salariaților.

 

REPORTERI: Ce părere aveți despre angajații tineri?

Ing. TRAIAN URDA: În primul rând, angajații tineri au noroc azi ca au calitatea de angajați; am fost si sunt si voi fi alături de ei, pentru ca ei reprezintă viitorul noii națiuni. Majoritatea dintre tinerii angajați caută să se încadreze cat mai repede la locul de munca, astfel încât sa nu devina veriga slaba in cadrul activității economic-financiare a organizaţiei din care fac parte. Perioada de încadrare a tinerilor in cadrul unei activităţi economic-financiare este de cel puţin trei ani, or este o mare greșeala că azi învăţământul românesc nu are o finalitate pentru tineri, pentru școala pe care o termină, pentru care statul român a cheltuit. De 25 de ani statul român rămâne imun la această situație, la această investiție, care se risipește prin Europa, prin lume.

 

REPORTERI: Aveți un îndemn pentru cei care vor sa aibă succes în viață?

Ing. TRAIAN URDA: Succesul se construiește prin mult studiu, muncă şi iar muncă în domeniul ales.

au consemnat DAMARIS VASILE şi RAUL VASILE

Leave a comment