De curând m-am întors din Italia, unde am locuit timp de şase ani cu părinţii mei. Am locuit pe insula Sardinia, în oraşul Olbia, un oraş cu diferite tipuri de oameni cu anumite culturi – de la senegalezi la coreeni, de la indieni la pakistanezi şi asa mai departe. Cei care ies cel mai mult in evidenţă sunt românii, majoritatea din sud-estul României, pe care îi remarcam imediat dupa accentul tipic moldovenesc, care se auzea chiar şi în limba italiană.
Foto: BOGDAN MEZEI
Olbia e un oras enorm, cu mai multe porturi si cu aeroport, dar cu o populatie mult mai mica decat Oradea. O mare problema in Olbia si in general in toata Sardinia este lipsa de licee, caci majoritatea oamenilor prefera o scoala industriala decat un liceu. Olbia are trei licee si in jur de cinsprezece scoli industriale.
Scoala e total diferita de cea din Romania, in primul rand datorita modului in care sunt impartite clasele. Un elev, dupa ce termina clasele I-V, trebuie sa se mute in alta scoala cu clasele VI-VIII, iar la sfarsitul acestor trei ani, el se va muta intr-o scoala cu clasele IX-XIII.
In Italia liceul are treisprezece clase, si nu doisprezece ca in România.
In Italia, am inceput clasa a VI-a la Şcoala Armando Diaz, o scoala micuta si modesta, cu niste profesori indiferenţi, care nici macar nu stiau sa predea. Mi-o amintesc si acum pe profesoara de matematica, o doamna cam de 160 kg, care nu stia sa faca un calcul decât cu calculatorul, iar cand eram la tabla si faceam calculul mintal, zicea ca am gresit, ma corecta cu calculatorul si isi dadea seama ca de fapt eu facusem corect…
Nu stiu cum, dar acei trei ani de scoala au trecut foarte repede si m-am inscris la Liceul Lorenzo Mossa, un liceu aflat la nici 30 de metri de unde locuiam eu.
In clasa a IX-a am avut o profesoara de latina… ce sa zic, răul intruchipat, nu altceva! In primul semestru de scoala m-a lasat corigent, caci eu nu mai facusem pana atunci latina, dar nu m-am suparat, caci stiam ca razbunarea imi va fi crunta! Ceea ce am facut poate fi numit un act de vandalism, dar nu imi pare rau, caci a meritat-o. Intr-o dimineata am decis sa nu ma duc la scoala si priveam de pe balcon cum intrau toti elevii si profesorii in scoala. Pe la ora 9, am iesit afara si m-am dus in parcarea scolii, unde toti profesorii aveau parcate masinile, si am dezumflat rotile la 19 masini; nu stiam care era masina profesoarei de latina, asa ca le-am luat pe rand. Si sa nu credeti ca am dezumflat cate o roata la fiecare masina – nu! Ttoate cele patru roţi. Dulce-i razbunarea!
Pe semestrul al doilea am luat 9 la latina, iar in clasa a X-a am avut o profesoara de latina cu care m-am inteles grozav.
Un alt profesor mai traznit era profesorul de matematica, un tip scund cam de 1,50 m, chel si slabut, care era obsedat de prajituri. In fiecare saptamana ne aducea două – trei torturi, iar partea amuzanta era cand ne preda formule pe tabla si brusc ne zicea: ,,Sa vedeti ce tort bun am facut ieri!” – asta ca sa intelegeti cat de atent era la ce scria pe tabla, de multe ori chiar gresea si il corectam noi.
Clasa a X-a si a XI-a au trecut repede, caci aveam mult de invatat, iar atunci timpul zbura.
Ironia sortii este ca, desi am terminat clasa a XI-a in Italia, in România am fost pus iar in clasa a XI, dar e mai bine asa, caci nu aveam cum sa recuperez intr-un an materia de bac.
BOGDAN MEZEI
BOGDAN MEZEI
LOGO paper 