ANDREI ŞTIOP & EUGEN CORB: Bate vântul prin facultăți

După cele două sesiuni de admitere, 10 din cele 15 facultăți din Oradea au programe de studii la care nu s-au adunat nici măcar minimul de 20 de studenţi pentru formarea unei grupe, astfel că aceste specializări nu au demarat cursurile în acest an.

Universitatea Oradea

Universitatea Oradea

În această situaţie sunt 21 de programe de studii de licenţă şi alte 11 de masterat. Cele cinci facultăţi care şi-au adunat studenţi pentru toate specializările sunt Construcţii şi Arhitectură, Drept, Medicină şi Farmacie, Litere şi Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei.

Studenţii care au optat pentru una dintre specializările care nu şi-au început cursurile în acest an au fost redirecţionaţi spre altele similare, dacă au precizat că acceptă acest lucru, în cererea de admitere. Cei care nu acceptă îşi primesc înapoi taxele achitate.

ANDREI ŞTIOP, EUGEN CORB

Leave a comment