Joi, in data de 15 mai, in incinta Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”, de la ora 10 am fost invitați la desfășurarea unei campanii împotriva bolii TBC, campanie susținuta de doamna dr. Izabela Oana Rotariu, de la Dispensarul de Tuberculoza din Oradea.
Aceasta campanie, la care am participat timp de 20 de minute, a avut ca scop informarea elevilor cu privire la simptomele care apar la începutul bolii, la modalitățile de transmitere, precum si la tratamentele pe care trebuie sa le faci, pentru a scăpa de aceasta boala.
Atunci când apare tuse seaca, febra scăzuta, scăderea in greutate, starea de oboseala si transpirațiile nocturne, trebuie sa mergeți la doctor cat mai repede posibil.
Cu toții știm ca tuberculoza este o boală infecțioasă frecventă și, de obicei, curabila, provocată de diferite tipuri de microbacterii. Cel mai des, tuberculoza atacă plămânii, dar poate afecta și alte părți ale corpului (pleură, rinichi, peritoneu, piele, ochi, oase etc.). Tuberculoza se transmite prin aer, când persoanele care suferă de forme active de TBC tușesc sau strănută. Atunci când persoanele afectate de tuberculoza nu consulta doctorul, aceasta boala le agravează starea si de aceea peste 50% dintre aceste persoane infectate ajung la moarte.
Doamna doctor nu a venit doar sa ne informeze, ci si sa observe cat suntem de documentați despre aceasta boala. De aceea, dansa ne-a adresat câteva întrebări, iar cei care au răspuns corect au fost răsplătiți cu şepci sau tricouri, care aveau inscripționat următorul mesaj: „Vreau o viata fara tuberculoza!”
Elevii prezenti la aceasta campanie au primit si pliante, unde au fost trecute cateva simptome ale acestei boli, ca si povestile unor persoane care s-au confruntat deja cu aceasta boala. „Consider ca este foarte benefica promovarea acestei campanii TBC in scoli, deoarece aceasta boala poate aparea inca de la o varsta foarte frageda si este bine sa stim cat mai multe informatii despre simptomele care apar, cat si despre tratament”, spune o eleva a liceului nostru.
Chiar daca aceasta boala se vindeca destul de greu, ea poate fi tratata cu ajutorul unui tratament care trebuie luat timp de cel putin sase luni, in functie de stadiul in care se afla boala.
Cu toate acestea, consider ca este foarte important sa ne protejam sanatatea si de aceea va recomand sa consultati doctorul inca de la primele simptome!
LOREDANA FARCAŞ











