Vineri, 31 ianuarie 2014, elevii intră în vacanţa intersemestrială de o săptămână, pana în 9 februarie. Următoarea vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, este cea de primăvară între 12 şi 22 aprilie.
Pentru prima dată, în luna mai se vor desfăşura şi examene de evaluare nationala, la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a.
Pentru elevi, anul şcolar în curs are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare. După o săptămână de recreere şi timp liber, elevii se întorc în bănci în 10 februarie, când încep cursurile celui de-al doilea semestru. În semestrul care va începe pe data de 10 februarie, elevii trebuie să îşi dea tezele până în 23 mai.
Calendarul cursurilor şi vacanţelor din semestrul al II-lea:
Cursuri: luni, 10 februarie – vineri, 11 aprilie
Săptămâna Şcoala Altfel: 7 – 11 aprilie
Vacanţa de primăvară: sâmbătă, 12 aprilie – marţi, 22 aprilie
Cursuri: miercuri, 23 aprilie – vineri, 20 iunie
Vacanţa de vară: sâmbătă, 21 iunie – duminica, 14 septembrie.











