Un grup parlamentar a iniţiat un proiect de lege care presupune ca elevii să nu mai beneficieze de cele trei luni de vacanta, ci să frecventeze cursurile unor şcoli de vară. Politicienii consideră că trei luni de vacanţă reprezintă o perioadă prea lungă în comparaţie cu concediile părinţilor. Astfel, parlamentarii au formulat o propunere legislativă care prevede înfiinţarea unor şcoli de vară.
Parlamentarii susţin că trei luni de vacanţă reprezintă prea mult faţă de concediile de trei-patru săptămâni ale părinţilor, iar în timpul în care aceştia sunt la serviciu copiii rămân nesupravegheaţi. Ei încep astfel să se uite prea mult timp la televizor, să stea în faţă calculatorului sau chiar să între în anturaje dubioase, argumentează aceştia.
Parlamentarii vor că în timpul verii să fie organizate nişte cursuri cultural-educative. În cadrul şcolilor de vara, elevii ar putea merge în drumeţii, la concerte sau ar putea vizita diverse oraşe din România sau chiar din străinătate.











