Prin programul „Învăţare pe tot parcursul vieţii”, poţi accesa programul sectorial Erasmus, care are ca scop studiul şi dezvoltarea persoanală a studenţilor. Statutul de student Erasmus se aplică tuturor studenţilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, fiind selectaţi de universitatea lor, în scopul efectuării unor studii într-o altă întreprindere şi într-o altă ţară, acreditată prin obţinerea unei carţi universitare Erasmus. Cu menţiunea că de bursă pot beneficia şi masteranţii.
Singurele criterii după care sunt aleşi participanţii sunt: rezultate academice bune, fără restanţe, testul de competenţă lingvistică şi nota de la interviul de selecţie. Aceste probe sunt susţinute în limba în care se vor face studiile.
Dosarul de înscriere conţine urmatoarele: Scrisoare de intenţie,CV, cerere către Biroul de Relaţii Internaţionale al facultaţii, test de limbă susţinut în cadrul facultaţi (limba engleza,indiferent de ţara aleasă). Studentul este cel care alege una dintre ţările în care doreşte să studieze, din lista ţarilor partenere, cu privire la domeniul său de studiu. Începând din anul doi de faculate, studentul poate beneficia de bursă, îndeplinind aceste condiţi putând să aleagă perioada de studiu de 6 luni sau un an, alegandu-şi materiile încât să aibă 30 de credite.
De aceasta bursa pot beneficia intre 1 si 4 elevi pe universitate. Li se asigură şi li se plăteşte cazarea, beneficianţi putând să aleagă dintre opţiunile de cazare oferite de universitate, locuind toţi participanţi împreună şi li se oferă o diurna pentru a se putea întreţine, iar biletul de avion le este decontat la întoarcere. Activităţile desfăşurate la universitatea din străinatate sunt stric legate de domeniul pe care îl studiază aceştia.
Un astfel de student Erasmus este şi Iablonschi Arthur, fost student al Facultăţii de Sport din Oradea, care a beneficiat de această bursă fiind plecat timp de 6 luni la Universitatea de Sport Instituto Superior Damaia din Portugalia.
„Această experienţă a fost de neuitat! O experienţă care m-a maturizat, am cunoscut noi culturi,tainele comunicării în altă limbă şi am descoperit noi tehnici de predare la nivel internaţional. M-a ajutat să gândesc altfel anumite strategii de învăţare şi predare, dar în acelaşi timp am descoperit şi un nivel educaţional superior. Recomand tuturor celor care au ocazia să profite de bursa Erasmus, indiferent de ţara sau de domeniul pe care îl aleg. Eu unul aş retrăi acestă experienţă, acestă bursa fiind ca o carte deschisă pentru student. Odată ce eşti Erasmus, întotdeauna vei rămâne Erasmus!“
LAURA TAU










