ANDREI ŢIBURCĂ: Au-pair în Londra

 Ești în clasa a XII-a și nu ești sigur încă la ce facultate să aplici?  Crezi că un an într-o țară stăina ți-ar putea deschide un orizont nou?  Vrei să experimentezi o cultură nouă pentru 3 luni, 6 luni, un an sau chiar pe o perioadă mai lungă de timp pe banii tăi și nu a părinților tăi? Cum îți sună o aventură în Anglia de unul singur? Vrei să îți perfecționezi engleza și să prinzi puțin accent britanic? De curând am afltat ce înseamnă să fii au pair într-o țară străină.
au pairPentru cei care nu sunteți familiari cu termenul, aau paira provenie din franceză și înseamnă egalitate. Vorbim de un job, dacă l-aș putea numi așa. Aș spune că e mai mult pentru fete, dar deseori întâlnești și băieți au pair. Ai nevoie doar de un buletin și puțin curaj să iei lumea în piept. A fi au pair în Anglia înseamnă a trăi că de la egal la egal cu o familie britanică care îți asigură o cameră în casa lor, mâncare, bani de buzunar, wi-fi nelimitat, o cartelă într-o rețea englezeasca și multe alte lucruri care să te facă să te simți binevenit în familia lor. Majoritatea famiilor cer un nivel de vorbire în enlgeza la nivel conversațional și sunt interesați să te ajute să îți îmbunătățești abilitățile de vorbire.
 Ceea ce ai tu de făcut e să fii o soră/un frate mai mare pentru copilul/ii lor.  Cerințele diferă de la familie la familie. Datoria ta este să te ocupi de copil când părinții nu sunt prin preajmă: să te joci cu el, să îi citești, să îi dai să mănânce, să îl duci și aduci de la școală/cluburi extrașcolare, să te asiguri că își face temele s.a.. Un program care presupune să lucrezi doar cu un copil care merge la școală (în Anglia copiii merg la 4 ani la școală) înseamnă timp liber din belșug. Între 9:00 și 15:00 poți să explorezi împrejurimile, poți să îți mai cauți un job-part time, poți să stai acasă și să nu faci nimic. Serile îți sunt de asemena libere, la fel și weekend-urile. Înainte să pleci în Anglia la familia pe care ți-ai ales-o, ei îți trimit un acontracta în care sunt specificate toate cerințele lor și suma de bani pe care ți-o oferă. Pentru un astfel de program de lucru ca cel de mai sus vei fi plătit între A£80-A£100 de lire săptămânal. Dar cum deja menționam, atât programele, cât și banii de buzunar diferă de la familie la familie.
 Cum îți găsești familia potrivită? Un site pe care pot să vi-l recomand e http://www.aupair-world.net/. Dacă nu aveți încredere în el, puteți apela la o agenție care se ocupă special de au pair-uri. Carmen Indrei e o doamnă româncă din Anglia care vă poate găsi familia potrivită în funcție de cerințele și aptitudinile voastre. Agenția ei oferă servicii de calitate prin care mergeți ala sigura, garantat. O puteți găsi aici: www.carelaupairandnannyagency.co.uk  . Odată puși în legătură cu o familia, veți stabili un interviu pe skype (Carmen vă va îndruma astfel încât să fiți convingători prin ceea ce spuneți că sunteți au pair-ul potrivit). Bineînțeles, nici voi nu trebuie să vă limitați doar la o familie. Dacă apare vreun aspect care nu vă convine, căutați mai departe. Niciodată să nu vă pierdeți speranța!
 Dacă vi se pare tentant, nu ratați o astfel de ocazie! Eu zic că se merită și sunt convins că nu vă va părea rău. Anglia, dar în special Londra e plină de surprise la tot pasul! Și cel mai important, va așteaptă să o descoperiți și să fiți cuceriți!
ANDREI ŢIBURCĂ

Leave a comment