Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că din 2014 se vor introduce în programa şcolară ore de educaţie sanitară, în care elevii vor învăţa şi despre acordarea primului-ajutor. „Noi acum primul ajutor îl dăm de regulă prin serviciile medicale, prin SMURD de regulă. Dar ne gândim deja să facem un proiect de educaţie şi să începem din şcoală. Am vorbit cu colegul meu, cu ministrul Educaţiei, şi de la anul să introducem în programa şcolară ore de educaţie sanitară, în care va intra şi primul-ajutor”, a spus duminică Eugen Nicolăescu.










