Adio, gimnaziu! Bine te-am găsit, liceu!

Cu bune, cu rele, toate clasele de-a VIII-a au terminat școala joi, 14 iunie 2013, având ultima oră de diriginție și nu în ultimul rând ultimul sunet de clopoțel. După festivitate, fiecare clasă a avut activități care le-au rămas amintire.

Clasa a VIII-a D a dat o mica petrecere, savurând tort și sărățele și, pe lângă aceasta, nu au lipsit dansul și muzica. Clasa a VIII-a A a adus în clasă bunătăți și i-a invitat si pe cei din VII A, care le-au decorat sala. Celelalte clase au servit sărățele, suc și şi-au făcut poze unii cu alții pe holurile școlii.

Pentru a afla mai multe detalii, i-am cerut câteva informații Mădălinei Pârcălab dintr-a VIII-a D.

MĂDĂLINA PÂRCĂLAB

MĂDĂLINA PÂRCĂLAB

REPORTER: Cum ți s-au părut cei patru ani de gimnaziu?

MĂDĂLINA PÂRCĂLAB: Acești patru ani de gimnaziu mi s-au părut frumoși, în ciuda tuturor urcușurilor și coborâșurilor. Profesorii au fost foarte îngăduitori, ne-au ajutat să înțelegem ce e bine și ce e rău.

REPORTER: Cu ce medie ai încheiat?

MĂDĂLINA PÂRCĂLAB: În anul acesta am încheiat cu o medie bună: 8,09

 

REPORTER: La ce liceu ai vrea sa optezi și ce profil?

MĂDĂLINA PÂRCĂLAB: Liceul meu dorit este Partenie Cosma, deoarece este un liceu economic și aș opta pentru un profil de contabilitate sau finanțe-bănci.

 

REPORTER: De ce ai optat pentru acest profil?

MĂDĂLINA PÂRCĂLAB: Am ales acest profil pentru că mi se pare de viitor.

 

REPORTER: Care sunt planurile tale de perspectivă?

MĂDĂLINA PÂRCĂLAB: Planurile mele sunt simple: o facultate, urmată de câteva cursuri.

 

REPORTER: Spune-ne în câteva cuvinte ce sfat sau încurajări ai pentru cei de clasa a VIII-a.

MĂDĂLINA PÂRCĂLAB: Pe cei ce vor fi a VIII-a în anul următor îi incurajez cu mare drag și îi sfătuiesc să învețe din plin, deoarece nu este uşor deloc.

a consemnat PETRU VARGA

Leave a comment