În fiecare săptămână, câteodată în fiecare zi, cate unul imi scrie pentru sfaturi privind cariera pe care ar trebui s-o urmeze. Din pacate, nu pot sa le raspund tuturor, asa că m-am gandit sa incerc sa formulez niste linii generale, pe care oamenii sa le adapteze propriilor circumstante. Aceste recomandări li se aplică doar acelor care au realmente au posibilitatea de a alege între mai multe drumuri – situaţie care, din pacate, nu este aplicabilă în cazul majoritatii celor aflaţi pe piata forţei de munca.
Chiar dacă aceste sugestii se pot aplica şi celor care lucreaza in alte domenii, exemplele pe care le voi folosi provin din jurnalism, întrucât ca cei mai multi care îmi scriu doresc sa fie jurnalisti si acesta este domeniul in care am lucrat in cea mai mare parte a timpului. Inainte de a-i da ascultare, te avertizez să nu te bazezi doar pe aceste vorbe. Nu pot garanta ca prezenta abordare va functiona şi in cazul vostru. Ar trebui sa ţii cont de sfaturile cât mai multor oameni. Iar în ultima instanţă, va trebui sa iei singur o decizie: nu-mi ingădui nici mie, nici altcuiva sa faca asta în locul tău.
Primul sfat este urmatorul: fii circumspect cu sfaturile legate de cariera oferite de cei din branşa ta. De exemplu , la facultatea de jurnalism studentii sunt instruiti ca, desi probabil ei vor sa scrie despre probleme ale economiei din America Latina, pentru a obtine calificarile si experienta necesare trebuie sa-si petreaca cel putin trei ani lucrand la un ziar local, inainte de a cauta un loc de munca la un ziar national, inainte de a găsi o nisa care să-i aducă undeva aproape de profesia dorita. Cu alte cuvinte, ţi se spune s-o iei in directia opusa celei pe care doreai s-o apuci. Vrei sa mergi in America Latina? Păi mai intai trebuie sa mergi in Asia. Vrei sa scrii despre revoluţia mexicană? Mai intai trebuie sa inveti cum să faci stiri din comunicatele de presa ale corporaţiilr. Vrei sa fii liber? Mai intai trebuie sa inveti sa fii captiv.
Mentorii spun ca alegerea carierei este esentiala, daca nu vrei să cazi in capcana specializarii, altfel spus, sa fii destul de flexibil pentru a putea raspunde schimbarilor de pe piaţa muncii. Dar adevarul este ca dacă urmezi caile sugerate de acestia, chiar asta vei deveni – specialist: specialist in a regurgita la modul idiot ceea ce bogatanii si puternicii lumii considera a fi stire. Iar dupa ce ai facut asta cativa ani, nu prea mai esti bun pentru altceva.
Doar persoanele exceptional inzestrate pot sa-si pastreze toate idealurile si telurile intacte. Corporatiile si institutiile vor dori sa faci chiar opusul a ceea ce-ti doretsi tu. Ei au nevoie de instrumente sigure, de cineva care poate gandi, dar nu pentru sine: de cineva care poate gandi in locul institutiei. Poti face ce crezi numai daca credinta in cauza coincide cu cea a corporatiei, si asta nu o data, ci ani in sir (personal, ma mira catde multi se armonizeaza cu idealurile puterii institutionale, chiar daca acestea o iau razna, si asta la numai un an – doi de stat in companie).
Chiar şi indivizii inteligenti si bine intentionat se ratacesc intr-o astfel lume. Devin atat de ocupati sa satisfaca asteptarile angajatorilor si sa supravietuiasca intr-o lume ostila, incat nu mai au timp si energie pentru a-si dezvolta cariera pe care au vrut sa o urmeze. Si va trebui sa ti-o dezvolti, procesul nu se va intampla de la sine. Ideea exprimata adesea de noii-veniti, si anume de cei care nu se impaca cu alegerile pe care le-au facut, ca vor putea reforma din interior institutia in care au fost angajati, ca sa le reflecte lor convingerile si valorile, este pur si simplu ridicola. Firmele vor sa raspunda asteptarilor actionarilor, nu constiintei angajatilor. Nici macar directorul executiv nu poate faca mare lucru: in momentul in care constiinta sa interfereaza cu scopul companiei, care este cresterea profitului, si-a luat zborul.
Asta nu inseamna ca nu sunt oportunitati in lumea institutionala. Exista, dar in general marginale – programe de specializare, publicatii de nisa, periodice ale caror sefi au pastrat standardele. Locuri de munca de acest gen sunt rare,dar daca ai parte de unul, tine-te de el.
Asta nu inseamna ca nu ar trebui sa-ti faci mana in institutiile a caror viziune n-o imbratisezi, mai ales daca poti deprinde anumite abilitati pe cheltuiala lor. Doar ca trebuie sa ai mintea limpede cu privire la limitele acestui exercitiu si s-o stergi in momentul in care firma ia de la tine mai mult decat iei tu de la ea. Am auzit de multe ori tinerii spunand ca sunt gata sa inceapa munca pentru o companie in care vor petrece doar doi sau trei ani, castigand banii de care au nevoie, iar apoi o vor parasi si vor urma cariera dorita. Iar dupa multi ani ii vezi ca au intrat intr-un anumit stil de viata, au masina si credit ipotecar, iar ideile initiale s-au pierdut in amintiri? De cate ori vezi oameni odinioara liberi care au renuntat la libertatea lor?
Prin urmare, un alt sfat este un ecou al cuvintelor lui Benjamin Franklin: daca ai de ales între libertate şi confort, alege libertatea, pentru ca altminteri, vei sfarsi neavand nici una, nici alta. Cei care isi vand sufletul pentru promisiunea unei slujbe sigure si a unui salariu bun sunt primii eliminati, cand se pune problema disponibilizarii.
Va fi greu, o vreme, sa te sustii, aşa că va trebui să-ti completezi venitul cu ceva care sa-ti aduca bani suficienţi pentru a o scoate la capat, fara sa-ti ceară prea multă energie mentală. Dacă vei vrea sa scrii despre o tara exotica, strange banii pentru a ajunge acolo. Dacă vrei ca asta sa-ti aduca bani, fii întreprinzător. Investigheaza toate pieţele potenţiale de desfacere pentru poveştile pe care le speră să le aduni: reviste, ziare, posture de radio şi televiziune, site-uri web.
Trebuie sa fii pregatit si sa dai peste elemente neasteptate, care si-ar putea gasi si ele locul. Ai putea, de exemplu, sa fii martor unei intamplari in salbaticie, despre care ai putea scrie pentru o revista, finantandu-ti excursia. De asemenea, ti-ai putea majora veniturile prin scrierea unui articol despre imprejurarile, arhitectura sau mancarea locala. Editorii apreciaza materiale venite din partea unora care vad altfel lucrurile, chiar daca de cele mai multe ori pur si simplu nu inteleg. Fii perseverent si lucreaza la cat mai multe subiecte de presa.
Munceste din greu, dar nu te grabi. Intareste-ti reputatia incet si sigur. Daca analizezi cu inteligenta, specializarea – despre care toti iti vorbesc in scolile de jurnalism – este nu o capcana, ci o metoda de a scapa din capcana. Doar exprimandu-si propria opinie ai sansa sa devii cel la care se gandesc editorii cand au nevoie de cineva pentru o anume problema. Este surprinzator cat de rapid poti ajunge expert intr-un domeniu: pur si simplu pentru ca sunt atat de putini jurnalisti cu adevarat buni. Vei da peste oportunitati si ele vor da peste tine.
Apoi, daca zona pe care o cauti pare la inceput impenetrabila, abordeaza problema in alte moduri. Daca vrei sa scrii, de exemplu, despre oameni fara adapost, incearca sa gasesti ceva de lucru impreuna cu un grup care îi ajuta pe acesti oameni. Deprinde problemele treptat, trecand apoi spre jurnalism. Chiar daca asta te va duce mai departe de idealurile tale, cel putin vei lucra cu oameni experimentati in problema care te intereseaza, si nu cu indivizi corporatisti care si-au pierdut visele si care cunosc atat de putin despre lumea reala.
Un alt sfat este mai dur, dar cât se poate de valabil. După el se ghideaza oamenii care văd limitele ce decurg din angajamentul faţă de angajator şi care şi-au creat propriile platforme de exprimare. In majoritatea ţărilor exista si un număr mic de publicatii alternative, conduse în mod voluntar de oameni care se sustin prin alte mijloace: joburi cu jumătate de normă, burse sau ajutoare sociale. În general, acestia sunt oameni de mare curaj şi determinare, care pun mai presus de toate credinţa lor. A lucra cu acestia poate fi un privilegiu şi o sursă de inspiraţie, pentru simplul fapt că sunt liberi, în timp ce alţii nu. Toţi banii, tot prestigiul din lume nu vor compensa libertatea pierdută.
Ultimul sfat este acesta: daca ai de ales sa te implici în realitate sau sa te imbarci in lumea necrofilă, cum ii spune Eric Fromm, a puterii si bogaţiei, alege viaţa, indiferent de pret. La inceput, colegii s-ar putea să te descurajeze: „Bietul de el, are 26 de ani şi încă n-are maşină”. Însă cei care au pus puterea şi bogaţia înaintea vieţii trăiesc într-o lume a morţii, atarnandu-si pe pereti pietre de mormânt – diplomele înrămate, semnificând acceptarea în societate.
Ştii ca nu ai decât o viaţă. Ştii că e un lucru preţios, extraordinar şi irepetabil, rezultatul a miliarde de ani de evoluţie şi hazard. De ce s-o iroseşti dăruind-o unor zombi? (după George Monbiot)
TRADUCERE: Andrada Iuraşcu, Laura Belme, Denisa Ienciu, Ioana Hosu, György Roland, Denis Popa, Papp Bianca, Kelemen Petra, Diana Schipor, George Borodan, Mehesz Olivia
LOGO paper 