Casa bihoreană salvată la „Romulus Vuia”

Casa olarului din satul Leheceni, judetul Bihor, a fost construita din barne groase, de stejar, in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Avea initial prispa, tinda, incapere de locuit si camara, dar ultima incapere a fost transformata in atelier de olarit, o alta camara fiind improvizata la un capat al prispei.

Satenii din Leheceni erau specializati in confectionarea ceramicii rosii nesmaltuite, destinate in special uzului  cotidian, ornamentatia acestora, perisabila, facandu-le mai putin potrivite pentru decorarea interioarelor. Ei nu au fost olari breslasi, care se intretineau doar din acest mestesug, ci tarani care practicau agricultura si cresterea animalelor, completandu-si ventiturile prin confectionarea de ceramica in intervalele dintre muncile agricole. Este si motivul pentru care au pastrat mai tarziu tehnici arhaice de confectionare si ornamentare a vaselor.

Lutul recoltat de la adancime era depozitat o perioada sub cerul liber, era apoi batut cu un mai, taiat manul, in felii foarte subtiri, pentru a fi curatat de impuritati, framantat si transformat, prin modelare pe roata, in vase ce se asezau la uscat pe rafturi, la umbra, intr-o colna de timpul celei prezentate alaturi de casa.

Vasele uscate erau ornamentate si cladite in cuptorul tronconic din colna, suprapuse, indiferent de tip (oale pentru fierturi, ulcele de lapte, blide, ulcioare pentru apa), fiind acoperite in final cu un strat de cioburi.

ALINA LINGURAR

Focul aprins in cele doua guri ale cuptorului ardea timp de 12-14 ore, dupa care vasele arse si racite, de culoare rosie, cu ornamente albe sau brune, erau purtate la targuri in carute cu paie si vandute, pentru bani sau cereale.

ALINA LINGURAR