Author Archives: logopaper
RIANA: Harta sufletească a performanței
De câțiva anișori, m-am tot „inițiat”, cu propria-mi voință și pasiune, în felurite olimpiade și concursuri ce țin de universul limbii și literaturii române, astfel, stresul și emoțiile au prins curajul să mă bântuie la orice pas, veghindu-mă constant, zvârcolindu-mă.

Adolescenți care (ne) trag în piept
În fiecare pauză, vedem aceeași scenă: câțiva elevi strânși în jurul școlii, cu țigara în mână. Fumul se ridică în aer și pare să învăluie totul într-o liniște ciudată, ca și cum acolo se ascunde ceva ce nu putem înțelege

DENISA & ALEXANDRA: Discursul care a cutremurat o școală
Filmul Parfum de femeie (Scent of a Woman, 1992), regizat de Martin Brest, este una dintre cele mai profunde povești despre curaj, onoare și integritate morală. În rolul principal, Al Pacino îl interpretează pe colonelul orb Frank Slade, un om

ANASTASIA: O iubire specială
Sindromul Down este o afecțiune genetică determinată de prezența unui cromozom 21 suplimentar (Trisomia 21). Aceasta duce la o întârziere în dezvoltarea fizică și intelectuală și la anumite trăsături faciale caracteristice. Persoanele cu sindrom Down pot prezenta probleme cardiace congenitale,

David pune Oradea pe harta boxului românesc
David Toth, elev în clasa a IX-a, a devenit una dintre speranțele boxului românesc după ce a câștigat titlul de campion național în 2024 și vicecampion național în 2025. La doar 15 ani, tânărul pugilist din Oradea demonstrează că pasiunea

ELISA: Feel good movie
Filmul o urmărește pe Alex Rose, o tânără ambițioasă din Chicago, cu o carieră stabilă în consultanță și o viață aparent perfectă — totul planificat, ordonat, sigur. După moartea neașteptată a mamei sale, Elizabeth Rose, Alex descoperă că moștenirea sa

REBECA: Stresul din spatele succesului
Pentru mulți elevi, școala nu mai este doar un loc unde învață, ci un spațiu în care simt zilnic presiunea de a fi perfecți. Note mari, teste, examene, burse, așteptări înalte din partea părinților și a profesorilor, toate acestea pot

DENISA: Milano între artă, tradiție și savoare italiană
Pe 27 octombrie 2025, la primele ore ale dimineții, am pornit într-o mică aventură spre inima Italiei – orașul Milano. Zborul meu a plecat din aeroportul din Cluj-Napoca, la ora 6:00, spre Bergamo, iar de acolo am luat un autocar

RAREȘ & ALEX: Tragedie în fotbalul balcanic
O tragedie cutremurătoare a lovit fotbalul sârbesc pe 3 noiembrie 2025, în timpul meciului dintre Radnički 1923 Kragujevac și Mladost Lučani, din prima ligă a Serbiei. În minutul 22 al partidei, antrenorul echipei Radnički, Mladen Žižović, s-a prăbușit brusc lângă

ALEXIA: Notele nu indică inteligență, ci doar conformism
Trăim într-un sistem de învățământ care pune accentul pe rezultate, pe medii și pe statistici. La final de semestru, suntem evaluați printr-un număr: 8, 9, 10. Dar acel număr spune foarte puțin despre cine suntem cu adevărat. Notele nu arată

ANA & ALEXIA: SIA House of Dresses a sosit în Lotus
În centrul comercial Lotus din Oradea s-a deschis recent un nou magazin de rochii, numit SIA House of Dresses. Acesta se adresează în special fetelor și femeilor care își doresc o ținută elegantă pentru ocazii speciale. Magazinul oferă o gamă

MARIAN: Kylian Mbappé, început de epopee la Real Madrid
Când un nume precum Kylian Mbappé ajunge pe Santiago Bernabéu, așteptările nu pot fi decât uriașe. Toată lumea – de la suporteri la foști jucători – se întreba dacă tânărul francez va reuși să se ridice la înălțimea mitului Real

DARIA: Istoria dispare odată cu jaful
Pe 19 octombrie 2025, conform thenationalnews.com, în jurul orei 09:30 (ora locală Paris), un grup organizat a pătruns în galeria numită Galerie d’Apollon a Muzeului Louvre din Paris și a furat opt bijuterii istorice extrem de valoroase. Potrivit autorităților,

ALIN: Oradea își deschide porțile către contemporaneitate prin NOCA
Oradea se îmbogățește cu un nou punct de atracție culturală: NOCA – New Oradea Contemporary Art. Este vorba despre un centru de artă vizuală contemporană. Aceasta este prima construcție din ultimii 15 ani ridicată de o municipalitate, de la zero,

Behind those ocean eyes
The World’s a Little Blurry is a 2021 documentary directed by R.J. Cutler that follows Billie Eilish’s rise to fame, from a girl next door to a global superstar. The phrase “a little blurry” suggests that things aren’t always clear

PATRICK: Vizita noastră s-a suprapus cu moartea Papei
În cadrul unei vizite particulare cu familia, am avut ocazia de a vizita Roma, iar în decursul de patru zile pe care le-am petrecut în acest oraș, plin de istorie și cultură, am descoperit o mulțime de locuri fascinante. Cazarea

DENISA: Trotineta electrică — libertate sau pericol urban?
În ultimii ani, trotinetele electrice au invadat străzile orașelor din România. Pentru mulți, ele reprezintă o soluție rapidă, ieftină și ecologică de deplasare. Din păcate însă, libertatea pe care o oferă vine la pachet cu un preț: un număr tot

Finding myself in The World’s a Little Blurry
Billie Eilish’s documentary The World’s a Little Blurry offers a raw and honest glimpse into the life of a teenage superstar navigating fame, creativity, and self-identity. What struck me most was how authentically Billie expresses herself, both in her music

Cum este să fii elev la jurnalism la CN Onisifor Ghibu Oradea
Mi se pare foarte interesant faptul că o școală abordează și alte teme decât Matematica și Româna. Spre exemplu, prezența profilelor precum cele de Jurnalism sau Bio-chimie arată faptul că liceului respectiv chiar îi pasă de dezvoltarea intelectuală, ca și