DARIA & ANA: În culisele CSM Oradea. Campionii au venit la Ghibu!

Caravana Leilor Roșii a ajuns pe 5.12.2025 în sala festivă a liceului nostru, între 13:00 și 14:00. Patru jucători ai echipei CSM Oradea – Jaizec Lottie, Bandja Sy, Luca Năstruț, Marian Schmitd – au discutat cu elevii despre sport, școală și disciplina necesară în viața unui atlet profesionist. Întâlnirea s-a adresat exclusiv elevilor de liceu și a atras multe întrebări directe.

Foto: Daria Vasilescu

Luca Năstruț a vorbit despre programul de pregătire. El a spus “Avem două antrenamente pe zi. În timpul liber lucrăm în sala de forță.” A explicat că progresul depinde de responsabilitatea fiecărui sportiv. A completat “Fizic ești doar tu cu tine. Asta te obligă să fii consecvent.”

Tot el a descris relația cu antrenorii. El a spus “Antrenorii sunt exigenți. Ei așteaptă seriozitate la fiecare antrenament. Reacția lor depinde de cum te prezinți tu. Dacă vrei performanță trebuie să respecți cerințele.”

Un alt elev a întrebat ce i-a determinat pe sportivi să vină în România. Jaizec Lottie a spus “Am venit pentru oportunități și provocări. Baschetul de aici are un nivel bun. Este diferit. Se bazează mult pe principii și pe inteligență în joc.” Bandja Sy a adăugat “Este un stil tactic. Te obligă să gândești rapid.”

Despre motivație, Marian Schmitd a povestit “Eu am crescut cu idoli. Părinții mei m au încurajat mereu. Am încercat să iau ce e util din fiecare experiență.” Luca a vorbit despre partea financiară din anii de început. El a spus “M am descurcat cu ajutorul părinților. Clubul ne oferea cazare și mâncare.” A spus că sprijinul familiei a contat în fiecare etapă.

Discuția a ajuns și la presiunea meciurilor importante. Marian a spus “Simt presiune, dar o transform în energie. Pierderile ne motivează. Ne fac să vrem o versiune mai bună a noastră.”

Publicul a fost curios și despre momentele în care sportivii s au gândit să renunțe. Unul dintre ei a spus “Da, au existat momente dificile. Motivația pentru acest sport m a ținut pe drum. Mă gândesc la progres și asta mă împinge înainte.”

O altă întrebare a vizat echilibrul dintre școală și antrenamente. Jaizec a spus “Ai de facut multe sacrificii. Este greu să menții echilibrul. Nu ai mult timp liber. Consistența contează cel mai mult.” Mesajul lui a subliniat importanța organizării în viața tinerilor sportivi.

La final, jucătorii au descris rutina din ziua meciului. Ei încep cu încălzirea” pre workout”. Urmează instructajul din vestiar iar cu treizeci de minute înainte de meci intră în încălzirea oficială.

Caravana Leilor Roșii a oferit elevilor informații clare și exemple din realitatea sportului profesionist. Întâlnirea a adus declarații sincere și experiențe utile care au captat atenția tuturor participanților.

ANA ION, DARIA VASILESCU

Leave a comment