Pentru mine, bacul nu este doar un examen, ci o sursă constantă de presiune care vine din toate direcțiile. De fiecare dată când deschid televizorul, intru pe rețelele sociale sau vorbesc cu rudele, aud aceleași întrebări și afirmații: „Ai învățat?”, „Trebuie să iei bacul”, „Fără bac nu faci nimic în viață”. Toate aceste lucruri ajung să mă facă să simt că valoarea mea ca persoană este măsurată printr-o notă sau printr-un rezultat de câteva ore. Uneori nici nu mai știu dacă învăț pentru mine sau doar ca să nu dezamăgesc pe ceilalți.
Presiunea socială se simte cel mai tare atunci când văd colegi care par siguri pe ei, care spun că sunt pregătiți sau care se laudă cu meditații și planuri clare de viitor. Chiar dacă fiecare are ritmul lui, comparațiile sunt inevitabile și mă fac să mă simt în urmă sau insuficient. Profesorii insistă asupra importanței bacului, părinții sunt îngrijorați, iar societatea transmite ideea că acest examen îți poate decide întreaga viață. Toate acestea creează anxietate, stres și frică de eșec.
Cu toate acestea, ca adolescent, simt că bacul ar trebui să fie doar un pas, nu o etichetă. Este important, dar nu ar trebui să definească cine sunt sau ce pot deveni. Presiunea socială mă face uneori să uit că există mai multe drumuri în viață și că un examen nu îți măsoară inteligența, ambiția sau valoarea. Încerc să îmi amintesc că viitorul meu nu depinde doar de bac, ci și de alegerile pe care le fac, de munca depusă și de curajul de a merge mai departe, indiferent de rezultat.
CARLA CREȚ
LOGO paper 