În perioada 17-21 noiembrie 2025 un grup de 32 elevi și zece profesori ai Colegiului Național “Onisifor Ghibu” Oradea au participat la o mobilitate Erasmus desfășurată la școala parteneră “XIV Liceum Ogólnokształcące im. Mikołaja Kopernika w Krakowie” (XIV High School Nicolaus Copernicus) din Cracovia, Polonia . Această mobilitate a avut loc în cadrul Acreditării Erasmus, proiectul “Green Horizons” cu numărul 2025-1-RO01-KA121-SCH- 000312912. Tema proiectului nostru este Protecția mediului și Ecologie, iar activitățile organizate au fost de tip peer learning și job shadowing.
Participarea la această mobilitate Erasmus a fost pentru mine o experiență specială, plină de momente care m-au ajutat să cresc și să devin mai deschisă față de oamenii din jur. În zilele petrecute la Cracovia, am participat la activități legate de protejarea naturii, care m-au făcut să privesc mediul cu mai multă responsabilitate. Am realizat machete, am discutat despre rolul fiecăruia dintre noi și am făcut experimente prin care am înțeles mai bine cum acțiunile noastre pot influența natura. Aceste activități m-au ajutat să învăț lucruri noi și să devin mai atentă la alegerile mele de zi cu zi.
Ceea ce a făcut această mobilitate cu adevărat specială a fost legătura creată cu elevii polonezi. Am comunicat mult, am lucrat împreună și ne-am sprijinit unii pe alții pe tot parcursul proiectului. În scurt timp, am simțit că fac parte dintr-un grup unit, iar aceste prietenii au făcut timpul petrecut împreună de neuitat. Schimbul de idei, râsetele și timpul petrecut împreună au fost partea cea mai valoroasă a acestei experiențe.
Pe lângă activitățile din proiect, am avut ocazia să descoperim frumusețile Poloniei. Pe drum, ne-am oprit în Zakopane, unde ne-am plimbat prin centrul orașului și am admirat străduțele pline de viață si căsuțele in stil pitoresc. În Cracovia, am vizitat Muzeul Czartoryski – unde am văzut tabloul „Doamna cu hermină” a lui Leonardo da Vinci și masca mortuară a lui Frédéric Chopin – dar și piețele primitoare și clădirile istorice care dau farmec orașului. La finalul mobilității, am mers la Auschwitz, o vizită emoționantă care ne-a oferit o lecție importantă despre istorie și despre respectul pe care trebuie să-l avem pentru trecut.
Sfârșitul experienței ne-a adus emoții puternice și amintiri de neuitat. Am plecat cu sufletul plin de emoții și amintiri, dar și cu recunoștință pentru tot ce am trăit. Am plecat ca o persoană timidă și m-am întors puțin diferită, aș zice mai deschisă. Experiența Erasmus va rămâne cu siguranță una dintre cele mai frumoase din viața mea.
IULIA GRIGORE, clasa a VI-a F











