După cum bine stiti, Maria din clasa 11 D este fosta vicepreședintă a Consiliului Elevilor Ghibu, așa ca am decis să-i luăm un scurt interviu legat de cea mai interesantă temă pentru noii elevi ai liceului nostru, și anume Balul bobocilor
Balul Bobocilor nu e doar un spectacol, e o lecție de răbdare, creativitate și comunitate” – spune Maria, organizatoarea ediției trecute. În timp ce Colegiul Ghibu se pregătește pentru o nouă ediție a celebrului eveniment, am stat de vorbă cu cea care a coordonat precedentele momente pentru a înțelege ce înseamnă, cu adevărat, munca din culise.
Maria povestește că experiența ei a început din funcțiile de vicepreședinte și, ulterior, președinte interimar al Consiliului Elevilor. „Am fost implicată direct în organizare, coordonând echipele, programul și întreaga logistică”, explică ea, subliniind că Balul Bobocilor este un efort colectiv care depășește cu mult strălucirea de pe scenă.
Organizatoarea afirmă că evenimentul se desfășoară, an de an, într-o sală de evenimente generoasă, dotată cu scenă, lumini și sunet profesionist – un spațiu fără de care magia spectacolului ar fi imposibil de creat. Vorbind despre munca propriu-zisă, Maria nu ezită să recunoască: organizarea presupune adesea „nopți nedormite”, mai ales atunci când trebuie ales artistul invitat, un moment „decisiv”, cum îl numește ea, având în vedere cât de pretențioși sunt elevii.
În privința costurilor, ea explică faptul că bugetul depinde de locație, recuzită sau premii, însă „artistul rămâne cel mai costisitor element”. Acoperirea cheltuielilor se face, de regulă, prin sponsorizări și vânzarea biletelor.
Un rol important îl au și mentorii echipelor de boboci. Aceștia sunt selectați pe baza experienței anterioare în Bal, fiind obligatoriu să fie cu cel puțin un an mai mari decât participanții. Maria spune că sunt căutate creativitatea, simțul artistic, organizarea și capacitatea de a conduce o echipă – calități care pot transforma un simplu număr într-un moment memorabil.
Tematicile Balului se schimbă de la un an la altul, pentru a stimula imaginația. „Am avut teme inspirate din mituri, Hollywood sau chiar din ideea de discrepanță”, își amintește Maria. La ultima ediție, fiecare pereche a avut propria temă, inspirată din cupluri hollywoodiene. Momentul câștigător a aparținut perechii care a interpretat celebrul cuplu Jack și Rose din Titanic, într-o coregrafie „plină de emoție și teatralitate”, care a redat fidel energia filmului.
Pentru un boboc, spune ea, participarea este „extrem de importantă”. Reprezintă prima mare experiență scenică din viața de licean, o etapă care accelerează integrarea și oferă amintiri de neuitat. Profesorii privesc evenimentul ca pe o activitate educativă valoroasă, atâta timp cât este organizat responsabil, iar părinții – mărturisește Maria – sunt încântați să își vadă copiii implicați și încrezători.
În final, ea transmite un mesaj comitetului de anul acesta: „Mult succes! Aveți răbdare, comunicați, nu vă pripiți și, mai ales, rămâneți uniți până la capăt.”
CARLA NEGRUȚ













