Recunosc că foarte rar mă impresionează cu adevărat un film. Nu sunt genul care se uită des la filme, și chiar atunci când o fac, puține reușesc să mă atingă sau să-mi rămână în minte. Totuși, Scent of a Woman (Parfum de femeie) a fost o excepție. L-am văzut la recomandarea profesorului de limba română, în timpul unei ore, și pot spune sincer că m-a marcat într-un mod aparte.
Filmul spune povestea tânărului Charlie, un elev care ajunge să aibă grijă de un colonel orb, Frank Slade, interpretat magistral de Al Pacino. La început, Slade pare un om dificil, ironic, chiar iritant. Are o personalitate puternică, dar și o durere ascunsă . E genul de om care a pierdut multe în viață, dar refuză să-și piardă demnitatea. Poate părea dur, dar de fapt este un om profund, cu o gândire lucidă și o moralitate solidă, care nu se lasă influențat de aparențe. Tocmai acest contrast îl face un personaj de neuitat.
O scenă care mi-a atras atenția a fost cea de la restaurant. Cand Slade invită la dans o femeie. Femeia, surprinsă, îi spune că nu știe să danseze tango. În acel moment, Frank îi răspunde cu o replică simplă, dar plină de sens: “No mistakes in the tango, not like in life. That’s why it’s so great. […] If you make a mistake, get all tangled up, just tango on.” (În tango nu există greșeli, nu ca în viață. De aceea e atât de frumos. […] Dacă greșești, te încurci, doar continuă să dansezi.)
Pentru mine, acel moment nu e doar o scenă de dans, ci o adevărată lecție. Slade lasa de inteles ca, indiferent de greselile pe care le faci, trebuie să mergi mai departe, să „tango on”. Este genul de moment care pare mic, dar care spune foarte mult despre caracterul lui Slade — un om care, deși orb, vede viața mai clar decât mulți dintre cei cu vedere.
Totuși, scena care m-a impresionat cel mai mult a fost discursul final al colonelului Slade. Pentru mine, aceea a fost cireașa de pe tort. A meritat fiecare minut al filmului până la acel moment. În acea scenă, Slade îl apără pe Charlie în fața comisiei universitare și rostește un discurs care m-a făcut să simt un nod în gât. Al Pacino transmite totul — putere, emoție, durere, dar și o furie sinceră împotriva ipocriziei.
Prin acel discurs, filmul arată cât de nedreaptă poate fi lumea: o lume care pretinde că respectă valorile morale, dar care, în realitate, îi pedepsește pe cei care le trăiesc cu adevărat.
Vreau să fac o comparație cu o perioadă din viața mea în care, la fel ca Charlie, am simțit că sunt pedepsit tocmai pentru faptul că am principii. Am trecut prin momente în care eram marginalizat, criticat și luat la zefleme tocmai pentru că aveam un moral și o conștiință. De multe ori, eram martor la lucruri greșite făcute de asa-zisi „prieteni”, iar dacă nu aveam acele principii, ei ar fi avut de suferit. Partea tristă e că, deși îmi mulțumeau atunci, la prima mea greșeală eram imediat criticat și judecat.
Spre deosebire de Charlie, eu nu am avut un Frank Slade care să fie lângă mine, să mă susțină. Era o perioadă în care sinteam cum sunt singur si in ciuda faptului ca dau tot ce este mai bun din mine la final tot eu picam. Poate și de aceea filmul acesta m-a atins atât de tare — pentru că am simțit că, într-un fel, vorbește și despre cazuri traite de mine.
Cel mai mult m-a impresionat o replică din discursul lui Slade: “I have seen boys like these, younger than these, their arms torn out, their legs ripped off. But there is nothing like the sight of an amputated spirit. There is no prosthetic for that.” (Am văzut băieți ca aceștia, mai tineri ca ei, cu brațele smulse, cu picioarele sfâșiate. Dar nimic nu se compară cu imaginea unui suflet amputat. Pentru asta nu există proteză.)
Această replică mi s-a părut genială, pentru că spune adevărul despre lumea în care trăim: trăim printre oameni care și-au pierdut sufletul, dar nici nu mai realizează asta.
Ce mi se pare remarcabil este că filmul a apărut în anii ’90, dar parcă vorbește despre societatea de azi. Lumea nu s-a schimbat prea mult: încă trăim într-o societate în care valorile adevărate sunt puse la îndoială, iar oamenii care rămân drepți sunt adesea priviți ciudat. Scent of a Woman reușește să fie actual chiar și după mai bine de 30 de ani, pentru că spune adevăruri care nu țin de o epocă anume, ci de natura umană.
În concluzie, Scent of a Woman este un film care m-a marcat profund. M-a făcut să mă gândesc la mine, la oameni și la felul în care lumea reacționează la cei care aleg să fie corecți. Este o lecție despre a rămâne om, chiar și atunci când lumea din jur pare să te pedepsească pentru asta. Și, poate cel mai important, mi-a amintit că oricât de mult te-ai încurca în viață, trebuie să „tango mai departe”.
âISCLAIMER: Aceasta cronica reprezinta doar o parte a filmului. Pentru a intelege mai bine mesajul si ceea ce are de oferit acest film, va recomand cum mi-a fost recomandat si mie, sa-l vizionati, chiar merita.
P.S.: Pentru cine vrea să-l vadă, la momentul redactării acestui articol, filmul Scent of a Woman se găsește și pe Netflix.
LOGO paper 