Luna trecută am vizionat un film care m-a marcat pe viață, cu niște replici impecabile și care au în spate un sens filosofic și emoțional intens. Când vine vorba de scene sau replici din cinematografie care să ajungă consumate, înțelese și analizate de o scară largă de oameni, vedem că procentul este foarte scăzut. Filmul despre care vorbesc este Scent of a Woman, în care actorul Al Pacino a câștigat Oscarul pentru rolul comandantului Slade.
O scenă care mi-a acaparat sufletul și mintea a fost cea în care căpitanul Slade îi spune lui Charlie: „Sunt în întuneric aici! Înțelegi? Sunt în întuneric!”, în momentul în care dorește să se sinucidă.
De ce această scenă este una remarcabilă, nu doar în film, ci și în lumea cinematografică? Pentru că replica are două sensuri care îți fac inima să stea în loc. Primul sens este faptul că comandantul Slade era orb, iar al doilea este criza brutală pe care ființa umană o trăiește în fața prăbușirii. Este un moment prin care ne dăm seama că noi, ca oameni, suntem orbi cu sufletul și nu mai găsim un motiv pentru a privi lumea încă o zi.
Înainte de acest moment, îl vedem pe Slade cum își folosește inteligența ascuțită și cinismul pentru a se apăra de momentele intimidante. Însă dorința lui începe de aici: în loc să-și trăiască orbirea ca pe o limitare, o trăiește ca pe o izolare completă. Analogia potrivită pentru acest lucru este: Dacă viața nu are valoare pentru mine, care e rostul ei?
Mai mult decât atât, îl vedem pe Slade purtând o armură de aroganță, dispreț și ironie, care are rolul de a ține lumea la distanță, ascunzându-i frica terifiantă de a fi văzut ca un om de nimic, neajutorat sau chiar ca un eșec total. Momentul reprezintă dezbrăcarea forțată a acestei armuri, în care Slade încetează să mai fie eroul și personajul ironic și devine un om normal, sfâșiat de condiția lui umană.
Charlie însă îl ajută pe Slade nu doar să-i ia arma din mâini, ci și să-și dea seama că el nu este în întuneric și că există oameni cărora le pasă de el. Comandantul, fiind un fost om al controlului și al ordinii, a refuzat în tot acest timp să accepte că viața nu mai este sub controlul lui. Acest fapt l-a dus pe Slade la a-și recunoaște vulnerabilitatea, ceea ce, în final, a dus la recuperarea acestuia.
Paradoxul face ca recunoașterea și rostirea propriului întuneric să fie primul pas spre lumină.
Replica nu este doar un strigăt de disperare și neajutorare, ci este un strigăt pe care toți trebuie să-l dăm atunci când ne simțim în întuneric. Este recunoașterea umilă a faptului că nu ai toaterăspunsurile, nu știi ce să faci sau pe unde s-o apuci, că ne este frică și că avem nevoie de cineva care să ne ghideze.
Iar tocmai această onestitate brutală face scena atemporală și profund umană.
ANDREI URSZ
LOGO paper 