„Insula de Smarald”… până și numele sună ca dintr-o poveste, nu-i așa? O insulă plină de o natură verde, inocentă, înconjurată de ape limpezi, unde oamenii au parte de mai multă liniște, iar timpul curge mai încet, fără graba cotidiană.
Thassos, acest colț de paradis care se află la doar o zi distanță de România, este considerată insula grecească a românilor, deși păstrează o atmosferă autentică grecească.
Traseul către Thassos începe, în mod obișnuit, dimineața, timp în care destinația este deja stabilită, iar flacăra entuziasmului este încă vie, susținuta de gândul că la capătul călătoriei se află un sanctuar al naturii. Ideal este să mergi în vacanță în iunie sau septembrie, când vremea este mai plăcută, atracțile turistice nu mai sunt chiar așa de aglomerate, iar prețurile sunt mai scăzute decât în plin sezon. Insula este relativ aproape, ceea ce o face accesibilă pentru cei care preferă să călătorească cu mașina într-un ritm propriu. În aproximativ o zi, cu opriri moderate, se poate ajunge la portul Keramoti, iar insula este conectată de aceasta prin feriboturi către Limenas. Durata traversării este de aproximativ 30-35 de minute, iar costurile feribotului variază în funcție de sezon, un bilet simplu pentru adult este de câțiva euro (în jur de 5 €), pentru un copil este de 3€, iar pentru o mașină 20-25 €.
După orele lungi de așteptare, călătoria cu feribotul îți oferă o gură de aer proaspăt, unde marea și pescărușii lacomi care zbor în jurul tău îți dau impresia că vacanța a început cu adevărat.
Odată ajunși pe insulă, se dă de înțeles de ce Thassos este o destinație îndrăgită de români. Auzi vorbindu-se românește la fiecare pas, iar în majoritatea tavernelor, meniurile sunt doar în greacă și română, un semn că turiștii noștri s-au infiltrat în această bucățică a Greciei cu ușurință. Localnicii te tratează cu o familiaritate neobișnuită, chiar luându-te uneori prin surprindere cu câteva cuvinte românești, învățate de-a lungul timpului. Acest aspect nu estompează farmecul specific grecesc, ci îl amplifică cu o legătură mai puternica față de noi ca persoană.
Pe de altă parte, plajele aurii și satele cu produse deosebite nu pot fi ignorate în vacanța de pe această insulă. Plaja cea mai renumită este “Golden Beach”, care are un nume corespunzător peisajului oferit, nisipul este fin și curat, iar apa este joasă și fermecător de limpede, perfectă pentru familii sau pentru cei care vor să aibă parte de o experiență frumoasă și relaxantă, cu talazuri blânde și mici. Alte atracții care oferă aceeași atmosferă splendida sunt Paradise Beach și Giola Lagoon, ambele păstrând acel sentiment de rai găsit în fiecare colț al naturii. Plimbările cu barca îți dă șansa să cunoști mai bine insula, și mai ales apele acesteia. O croazieră fascinantă și interesantă este barca semi-submarin, care dă posibilitatea de a te uita sub nivelul mării, la ecosistemul marin ascuns de aceasta, cu un preț mai costisitor de 55 € per adult.
Dacă vrei să trăiești o experiență mai autentică, o destinație potrivită pentru tine este Theologos, unul dintre cele mai vechi sate ale insulei, având străduțe pietruite și case care își păstrează culoarea până în zilele de azi, pline de magazine mici și cu produse de o creativitate nemaiîntâlnită. Acesta este un loc simplu, care captează cu adevărat modestia timpurilor în care au fost construite. Veselia firească acestor așezări este constantă, iar tavernele sunt umplute cu muzică tradițională și mâncare care merită menționată și lăudată pe deplin.
Nu poți trece prin Theologos fără a fi gustat măcar o bucățică din mâncarea lor locală, precum preparatul făcut din brânză feta coaptă cu roșii și ardei, bouyourdi, care reușește să te surprindă prin gustul său bogat, chiar și prin simplismul modului prin care este pregătită.
Thassos este un colț afectiv pentru turiștii români, care oferă unele dintre cele mai frumoase comori ale Greciei și care te face să te simți cu adevărat binevenit. Este un loc care merită să fie vizitat cel puțin o dată în viață și care îți prezintă mediul potrivit unde să poți uita de necazuri și să înveți lucruri pe de-a întregul noi.
ALESIA HAȘAȘ












