Toamna nu înseamnă doar frunze ruginii și zile mai scurte, ci o serie de sărbători și tradiții care adună comunitățile împreună. O sărbătoare așteptată și iubită încă de sute de oameni din diferite sate din Bihor este Balul strugurilor. Anul acesta am avut ocazia să asista la o astfel de manifestare în Uileacu de Cris, sâmbătă, 4 octombrie.
Balul strugurilor – sau Balul recoltei – este un obicei organizat în preajma recoltării și procesării
strugurilor, în lunile septembrie – octombrie. Înainte cu două săptămâni, se anunță și organizează repetiții de dans. În ziua evenimentului, tinerii se îmbracă în port popular specific și parcurg mai multe localități din împrejurimi, pentru a invita lumea la bal. Se deplasează cu caii, iar gospodinele îi servesc cu prăjituri.
Evenimentul este deschis atunci când se aud tobele și acordeonul. Perechile sar din căruțe, se așază în poziția de dans și încep să cânte și să danseze. Pe tot parcursul evenimentului, se cântă mai multe melodii în maghiară, iar tinerii dansează atât în perechi, câte doi, cât și în grup, formând un cerc. Dansatorii repetă în toate localitățile.
Seara este organizat balul propriu-zis, unde toți oameni se adună să se distreze până dimineața.
Dincolo de distracție, Balul strugurilor are o semnificație profundă: păstrează legătura cu tradițiile și le oferă tinerilor ocazia să descopere frumusețea culturii locale. Așa că, indiferent dacă vii dintr-un sătuc sau dintr-un oraș mare, Balul strugurilor rămâne o invitație la bucurie, la recunoștință și la conectare, o amintire dulce ca mustul care curge în pahare, aducând zâmbetul pe chipurile tuturor.
ALEXANDRA MIERLUȚ, DENISA OROSZ












