Anul acesta mi-am îndeplinit un vis, acela de a vizita Veneția. De la primii pași făcuți în acest celebru oraș turistic, am rămas uimit de atmosfera și încărcătura istorică a locului.
După cum bine știm, Veneția este un oraș maritim aflat în nordul Italiei, în laguna mlăștinoasă a Mării Adriatice. Străduțele înguste, canalele cu vestiții gondolieri, podurile ca din povești te fac să te simți pierdut în atmosfera de altădată. Micii comercianți stradali te readuc la realitate și te îmbie cu tot felul de mărfuri: vestitele măști venețiene, statuete și figurine din sticlă de Murano. Personal, mi-am luat o mască, la care, spre surprinderea mea, am reușit să negociez prețul.
Punctul central este considerat piața San Marco, un spațiu destul de aglomerat, cu magazine celebre de jur împrejur și multe restaurante.
În incursiunea mea prin romanticul oraș am rămas cel mai mult impresionat de podurile care leagă mai multe zone unele de altele. Nu am numărat câte am traversat, dar m-am documentat și am aflat că în Veneția sunt 354 de poduri și 183 de canale. Așadar, poți ușor să fii derutat și să te pierzi pe acolo, de aceea ar fi mai bine să avem un ghid, care să ne și povestească despre istoria acestor locuri.
Sper ca în viitor să mai vizitez acest loc și să pot sta mai mult de o zi pentru a putea trăi di plin această atmosferă care te duce cu gândul la trecutul istoric și romantic în același timp al acestor locuri.
Vizitează Veneția!
ELIAS BIRTA












