MĂDĂLINA: ShauaLive Camping – destinația perfectă pentru această vară indiană

La doar aproximativ 30 de minute de Oradea de mers cu masina, în satul Şauaieu, comuna Nojorid, se află un loc care pare desprins dintr-o poveste de vacanță: ShauaLive Camping. Aici, natura se îmbină cu liniștea și aventura, iar lacul care strălucește sub soare devine scena perfectă pentru momente de relaxare, dar și pentru experiențe pline de adrenalină.

MĂDĂLINA MĂLAN

Campingul este amenajat modern și prietenos, cu zone dedicate relaxării: băncuțe umbroase unde îți poți trage sufletul, spații special gândite pentru picnic și două tarabe cochete cu mâncare și băuturi răcoritoare. Totul este gândit astfel încât să nu-ți lipsească nimic și să te bucuri din plin de escapadă.

În doar câțiva pași ajungi la lac: un loc delimitat de un bataj, unde cerul se oglindește în apă, iar priveliștea, mai ales la apus, îți rămâne întipărită în suflet.

ShauaLive Camping nu e doar despre relaxare, ci și despre distracție în mijlocul naturii. Lacul îți oferă posibilitatea de a încerca experiențe variate: plimbări cu hidrobicicleta, ture liniștite cu bărcuța, relaxare pe saltele gonflabil, sport și echilibru pe placa SUP sau paddle board, inot – pe un spațiu bine delimitat.

Totul se face în siguranță, cu echipament de protecție obligatoriu, iar pentru liniștea ta, în weekend este prezent și un salvamar. Copiii au parte de supraveghere atentă, iar cei care vor să înoate pot închiria veste sau balize.

Tarifele activităților
• Placa SUP adusă de acasă: 15 lei / oră | 25 lei / 2 ore | 30 lei / 3 ore | +5 lei/oră după
• Acces la toboganul de pe dig: 20 lei / zi
• Închiriere hidrobicicletă, barcă sau placă SUP: 50 lei / oră (vestele incluse)
• Închiriere vestă de salvare sau baliză: 10 lei prima oră | +5 lei/oră după
• Picnic cu mâncare adusă de acasă: 20 lei / persoană / zi (include si accesul la toaleta)
• Grătar: 30 lei (dacă vii cu carne proprie)
• Acces gratuit pentru cei care comandă direct de la barul campingului

Am ales să mă plimb cu hidrobicicleta și a fost, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase momente ale verii. Am plătit 75 de lei pentru o oră și jumătate, timp în care m-am simțit complet liberă, fără restricții de traseu. Am explorat lacul în voie și m-am lăsat purtată de liniștea apei. Recomand din tot sufletul să mergi spre apus – cerul devine o pictură în nuanțe de portocaliu și roz, iar reflecțiile din apă creează un spectacol natural care te lasă fără cuvinte.

De ce să alegi ShauaLive Camping?

  • Locație excelentă – doar ~30 de minute de Oradea
  • Lac cu peisaje spectaculoase, perfecte pentru fotografii și relaxare
  • Activități pentru toate vârstele – de la sporturi pe apă la picnic și grătar
  • Atmosferă sigură și prietenoasă, cu echipamente și salvamar
  • Apusuri magice care transformă experiența într-o amintire de neuitatO experiență personală care confirmă: aici chiar îți poți încărca bateriile și te poți bucura de o zi perfectă în natură

ShauaLive Camping nu este doar un loc de camping – este o destinație unde natura, distracția și relaxarea se întâlnesc. Eu m-am simțit minunat aici: liniștită, relaxată și cu adevărat deconectată de la agitația cotidiană. Cu siguranță mă voi întoarce cu drag, pentru că este unul dintre acele locuri rare unde chiar simți că evadezi din stresul cotidian și îți regăsești echilibrul.

MĂDĂLINA MĂLAN

MĂDĂLINA MĂLAN

Leave a comment