Bacalaureatul nu este doar un examen. Nu este doar o foaie cu subiecte și un cronometru care ticăie. Nu este nici măcar doar o medie scrisă pe o diplomă. E mult mai mult decât atât – e una dintre acele răscruci din viață care te obligă să te oprești o clipă și să te întrebi: „Cine sunt eu acum? Și cine vreau să fiu de acum înainte?”
Cei din clasa a XII-a, trăiiesc această perioadă cu o intensitate greu de descris. Nu pentru că nu au învățat sau nu s-au pregătit – mulți dintre ei au făcut-o conștiincios, cu sacrificii, cu dimineți începute cu cafea și seri încheiate cu ciorne mototolite. De mici am crescut auzind despre el ca despre o poartă spre maturitate, un obstacol care „îți decide viitorul”.
Adevărul e că, într-un fel, chiar îl decide. Dar nu în felul în care ne spun unii adulți. Nu pentru că o notă va stabili cât valorezi sau dacă vei reuși în viață. Ci pentru că în această perioadă înveți multe lecții despre tine: cât de mult poți duce, cât de mult ești dispus să muncești, ce înseamnă presiunea și, poate cel mai important, cum să o gestionezi fără să te pierzi.
Nu vom uita niciodată perioada asta. Nu pentru că e frumoasă – ci pentru că e reală. Pentru că ne arată cine suntem atunci când presiunea crește. Și pentru că, după ce totul se termină, după ce ultimele foi se predau și liniștea se așterne, realizăm că am crescut. Poate nu suficient ca să ne dăm seama pe moment, dar suficient ca să privim înapoi și să zâmbim.
Bacul nu e despre cât de mult știi, ci despre cât de mult te cunoști. Și poate, dincolo de toate notele și evaluările, ăsta e singurul lucru care contează cu adevărat.
DRAGOȘ FARCAȘ BIȚ
LOGO paper 