Am scris un articol despre o păpădie rară, Taraxacum mattmarkense, care a apărut neașteptat, într-un colț liniștit din curtea liceului nostru. O plantă care, de obicei trăiește doar sus, în Alpi, la peste 2.700 de metri altitudine. O apariție ciudată, dar frumoasă. Am scris despre ea cu uimire și curiozitate, cu bucurie sinceră. Nici nu mi-a trecut prin minte că un text asa simplu îmi va aduce premiul I și sunt foarte recunoscatoare pentru asta.
Adevărul este că nu l-am scris pentru un premiu, l-am scris pentru că m-a mișcat ceva real. O păpădie care nu trebuia să fie acolo, dar era. Era ca un semn din partea naturii, ca o mică lecție, spusă în tăcere: uneori, înflorești chiar și acolo unde nimeni nu se aștepta. A fost mai mult decât o observație despre o plantă, a fost un moment care m-a facut sa vad lucrurile altfel.
Poate că și noi suntem, uneori, ca păpădia aceea. Simpli la exterior, dar cu o putere ascunsă in interior. Poate nu ne dăm seama cât de mult putem duce, poate nici nu știm că avem ceva de oferit, până nu ne lăsăm văzuți cu adevărat.
Și dacă cineva care citește acum rândurile astea se îndoiește de sine, vreau să-i spun un singur lucru: Doar încearcă! Scrie, spune ce ai de spus. Nimic valoros nu începe perfect, dar tot ce e autentic are un fel ciudat de a ajunge unde trebuie. Nu trebuie să știi totul, nu trebuie să faci zgomot, doar începe.
Am învățat că o poveste mică poate ajunge departe. Că un gând sincer poate fi mai puternic decât o sută de pagini tehnice.
Și că uneori, în locurile cele mai neașteptate, ceva înflorește.
Poate și tu!
DANIELA ȘUȘCA
LOGO paper 