- nume comun: salcâm
- denumire științifică: Robinia pseudoacacia
- familia: Fabaceae
- ordin: Fabales
Salcâmul nu e doar un simplu arbore, e unul cu o însemnătate profundă. Coroana de spini a lui Isus Hristos, acea slavă dureroasă care reprezintă suferința și singurătatea pe care El a simțit-o pentru salvarea întregii lumi, de păcat, a fost împletită din lemn de acacia, rută a salcâmului.
Sub denumirea ştiinţifică de Robinia pseudoacacia, salcâmul s-a răspândit în ultimile decenii pe aproape întreg globul pământesc datorită puterii sale de lăstărire. Se consideră că provine din America de Nord, în Europa ar fi fost introdus în preajma anului 1601, iar în România s-a adaptat perfect și a devenit o prezență frecventă în zonele de câmpie și deal.. Creşte spontan, pe orice tip de teren, având o mare rezistenţă la ger şi la secetă, trăind aproximativ 100 de ani. Tulpina acestui arbore atinge între 25-30 metri, lemnul fiind dur, de esenţă tare, foarte rezistent la umezeală.
Scoarţa şi seminţele salcâmului conţin o substanţă toxică (fitotoxine, robinia), însă Creatorul a pus în florile acestui arbore puteri miraculoase, ale căror proprietăţi au fost şi sunt mult apreciate, îndeplinind astfel multiple roluri benefice: decorativ, melifer, medicinal, dar şi de protecţie a terenurilor.
În România, salcâmul (aproximativ 100.000 de hectare!) este principala specie forestieră, adaptându-se perfect și devenind o prezență frecventă în zonele de câmpie și deal. Lemnul său este utilizat în construirea gardurilor, a stâlpilor de susţinere, a traverselor de cale ferată etc.
Salcâmul în literatură
În literatură, salcâmul este adesea simbol al dorului, trecerii timpului sau al întâlnirii între iubiți, reflectând o conexiune profundă între om și natură.
Mișcarea ascendentă din eminesciana Sara pe deal are ca punct final salcâmul, care își dezvăluie la modul convingător semnificațiile simbolice:
„Ah! în curând satul în vale-amuțește;
Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbește
Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore intregi spune-ți-voi cât îmi ești dragă.
Ne-om răzima capetele-unul de altul
Și surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. – Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viața lui toată?”.
Marin Preda mărturisește că salcâmul reprezintă pentru el o „legătură adâncă cu familia sa, care ar fi putut fi ucisă într-o carte de nuvele”, „un cod care nu trebuia divulgat”, „o poartă spre o lume miraculoasă”.
Salcâmul lui Moromete este un simbol multivalent al aceste lumi, este un axis mundi, un simbol al independenței lui Moromete, personajul identificându-se cu acest arbore.Moartea se insinuează în grădina lui Moromete înaintea tăierii salcîmului, prin bocetele ce ajung până la tată și fiu. Odată tăiat, realitatea și oamenii se redimensionează vizibil. Totul se „făcuse mic”, fiindcă totul este privit din perspectiva realității imediate.
Salcâmul în muzică
Compozitorul Tudor Gheorghe, în cântecul Au înnebunit salcâmii, prezintă frumusețea primăverii și cum totul începe a prinde din nou viață:
Au înnebunit salcamii
De atata primavara
Umbla despuiati prin ceruri
Cu tot sufletu-n afara
Si l-au scos de dimineata
Alb si incarcat de roua
Cu miresme tari de ceruri
Smulse dintr-o taina noua
[…]
Pasarile aiurite
Isi scot sufletul din ele
Pribegind de doruri multe
Calatoare printre stele
S-a-mbatat padurea verde
Nu mai e asa de calma
Tine luna lunguiata
Ca pe-o inima in palma
Salcâmul în cinematografie
În cinematografie, salcâmul este utilizat atât ca element estetic, cât și ca simbol narativ. Prezența sa în peisaje filmice evocă adesea calmul naturii, puritatea și nostalgia copilăriei sau a trecutului rural. În același timp, salcâmul poate sugera fragilitatea vieții și trecerea timpului, datorită florilor sale efemere și parfumului subtil.. Regizorii îl integrează pentru a sublinia contraste emoționale între personaje și mediu, utilizându-l ca suport metaforic în narațiuni cu tematici intime sau contemplative. În filmele istorice sau sociale (ex: Moromeții, O vară de neuitat), salcâmii înfloriți marchează anotimpul și atmosfera satului.
Salcâmul în artă
Salcâmul este adesea reprezentat pentru calitățile sale estetice și simbolice. Silueta sa delicată, florile albe parfumate și frunzișul fin îl transformă într-un subiect vizual atrăgător, asociat cu puritatea, fragilitatea și efemeritatea. În pictură, desen și grafică, salcâmul este utilizat pentru a sugera armonia naturii sau pentru a crea contraste între peisajul natural și prezența umană. Prezența sa în artă reflectă adesea o viziune meditativă, contemplativă asupra lumii și trecerii timpului
Pictori precum Nicolae Grigorescu imortalizează peisaje cu salcâmi, captând lumina și atmosfera specifică primăverii.
Salcâmul în medicină
Florile de salcâm au proprietăţi de neegalat, fiind considerat de unii cercetători plantă-lecuitoare, tămăduitoare, benefică în peste 60 de boli. Datorită acestei valori terapeutice, florile sunt utilizate în industria farmaceutică naturistă. De asemenea, sunt utilizate şi în industria produselor cosmetice, precum şi în industria alimentară. Uscate, florile se mai puneau și pe rănile provocate de arsuri.
Efecte benefice asupra sănătăţii: acţiune antispastică, alcalină, sedative și clamantă
Extractele din flori de salcâm sunt utilizate frecvent în atacurile de panică, pentru liniştire, calmare, pentru reducerea acceselor de mânie, iritare, depresie prelungită, anxietate, insomnii, migrene, dureri de stomac (constituie un excelent pansament gastric), în afecţiuni digestive, calmant al tusei, în combaterea crampelor musculare de natură nervoasă, în toate stările de stres, combate bulimia, tulburările de vedere.
Salcâmul în alimentație
În domeniul alimentației, salcâmul deține o valoare gastronomică distinctă prin florile sale comestibile, utilizate în preparate tradiționale și moderne. Florile sunt apreciate pentru aroma lor delicată și ușor dulceagă, fiind integrate în deserturi sau produse de panificație. De asemenea, mierea de salcâm, obținută prin polenizarea florilor, este recunoscută pentru puritatea, claritatea și indicele glicemic scăzut, fiind frecvent recomandată în regimuri alimentare echilibrate. Prin compoziția sa bioactivă, salcâmul contribuie și la susținerea sănătății, devenind un ingredient valoros în dietetica contemporană.
Salcâmul în domeniul religios
Salcâmul, era considerat un simbol al veşniciei, un martor ocrotitor al iubirii, un simbol al tenacităţii şi longevităţii. Simbolul său se leagă de legenda morţii şi găsirii trupului lui Hiram – constructorul Templului lui Solomon. Este legat de ideea inițierii și a cunoaşterii lucrurilor secrete. Legenda spune că Hiram a fost ucis şi îngropat într-un loc ascuns, marcat de ei cu o ramură de salcâm. Evreii obişnuiau, de altfel, să pună la capătul unui mormânt câte o ramură de salcâm, exprimându-şi astfel credinţa în nemurire.
Chivotul Legământului, cunoscut și sub numele de Chivotul Mărturiei sau Chivotul lui Dumnezeu, este făcut din lemn de salcâm, acoperit cu aur pur, cu un capac poleit cu aur. Conform Cărții Exodului, Chivotul conținea cele două table de piatră cu cele Zece Porunci, iar conform Cărții Evreilor din Noul Testament, cufărul mai conținea și toiagul lui Aaron și o oală cu mană.
SALOMEEA BUDA
LOGO paper 