- denumire populară: tei
- denumire științifică: Tilia cordata, Tilia tomentosa, Tilia platyphyllos (specii comune)
- origine: regiunile temperate ale emisferei nordice, Europa, vestul Asiei și estul Americii de Nord
Cunoscut științific sub denumirea de Tilia cordata sau Tilia tomentosa, în funcție de specie, teiul este un arbore cu o încărcătură simbolică profundă, venerat în numeroase culturi europene ca întruchipare a blândeții, dragostei, memoriei și visării. În spațiul românesc, el transcende statutul de simplu element botanic și devine un reper afectiv și spiritual, o prezență constantă în poezie, mit și artă, dar și în viața cotidiană, unde umbra lui adăpostește gândurile și amintirile unei întregi civilizații rurale.
Este un arbore foios de mari dimensiuni, cu o înălțime de 20–40 m și o coroană largă, globuloasă. Frunzele sunt caduce, cordiforme, cu margini dințate și vârf acuminat. Florile sunt hermafrodite, alb gălbui, grupate în inflorescențe însoțite de o bractee persistentă, membranoasă, care facilitează dispersia fructelor. Înflorește în iunie – iulie. Fructele sunt nucule mici, globuloase, cu pericarp lemnos. Preferă soluri fertile, bine drenate, și este frecvent întâlnit în pădurile de foioase din regiunile temperate ale Europei, dar și în spații urbane, ca arbore ornamental.
Teiul poate atinge înălțimi de până la 35–40 de metri și o longevitate impresionantă, de peste 500 de ani. Frunzele sale în formă de inimă, florile galben-pal cu parfum intens și scoarța gri-brună îl fac ușor de recunoscut și profund apreciat. Din punct de vedere ecologic, este un arbore melifer esențial, oferind hrană pentru albine și contribuind semnificativ la biodiversitate. În medicina populară, florile de tei sunt folosite pentru ceaiuri cu efecte calmante, diaforetice și expectorante. În construcții și sculptură, lemnul său moale este folosit la icoane, rame și mobilier delicat.
Întâlnit frecvent în păduri de foioase din Europa Centrală și de Est, este cultivat pe scară largă în parcuri, grădini și aliniamente stradale datorită aspectului decorativ și parfumului florilor. Folosit ca arbore ornamental, dar și în industria lemnului (mobilier ușor, sculptură, instrumente muzicale). iar florile sunt recoltate și comercializate în fitoterapie și ceaiuri medicinale
Florile de tei sunt utilizate pentru proprietățile lor calmante, expectorante și antiinflamatoare; sunt folosite în ceaiuri pentru combaterea răcelilor, insomniei și stresului, dar și în loțiuni și produse de îngrijire a pielii.
Sub raport simbolic, este simbol al ospitalității, iubirii pure, armoniei și spiritualității.
În cultura românească, teiul este asociat cu Mihai Eminescu și romantismul, devenind un arbore al visării, introspecției și inspirației poetice. În mitologiile europene, teiul era considerat arbore sacru al zeițelor-mame și al comunităților unite sub semnul păcii.
În mitologia germanică, teiul era arborele zeiței Freya, protectoarea iubirii și fertilității, fiind plantat în piețele satelor ca simbol al păcii și armoniei. În Antichitate, grecii și romanii îl asociau cu zeița maternă, Hera sau Iuno, considerându-l un arbore tutelar al familiei și al fidelității. În legendele slave, teiul era perceput ca un arbore magic, al cărui miros alunga spiritele rele, iar frunza în formă de inimă i-a consacrat definitiv ca simbol al iubirii pure și al reîntoarcerii la esențial.
Umbra lui nu este una rece și înfricoșătoare, ci caldă, protectoare, aducătoare de introspecție și liniște. Nu întâmplător, numeroase sate românești au fost denumite după acest arbore (Teiu, Argeș; Teiș, Dâmbovița; Teiuș, Alba; Teișani, Prahova), iar florile sale, culese cu grijă, se păstrează în case drept remediu și binecuvântare.
Simbol al ospitalității, iubirii pure, armoniei și spiritualității, în cultura românească, teiul este asociat cu Mihai Eminescu și romantismul, devenind un arbore al visării, introspecției și inspirației poetice. În mitologiile europene, teiul era considerat arbore sacru al zeițelor-mame și al comunităților unite sub semnul păcii.
Photo by PlantApp
În mitologia românească, teiul este un copac al visării și al sufletului. Era plantat adesea în curțile bisericilor și ale școlilor vechi, semn că sub ramurile sale se învățau atât cartea, cât și credința.
Teiul și literatura
În literatura română, teiul este, fără îndoială, unul dintre cele mai încărcate simboluri, mai ales datorită operei lui Mihai Eminescu, care l-a transformat într-un arbore-simbol al iubirii, eternității și meditației. În Povestea teiului, Eminescu proiectează imaginea arborelui într-un spațiu sacru și mitic, unde natura și sufletul uman comunică în tăcere:
Sub acest tei, de raze lin scăldat,
Adeseori cu gânduri ne-nțelese,
Eu șed visând la umbra lui răcoare,
Cu ochii-nchiși, sub razele din zare…
Versurile ilustrează teiul ca loc al visării și al revelației interioare, un sanctuar natural în care poetul regăsește nu doar liniștea lumii, ci și pe sine. În această viziune, teiul devine punctul de legătură între efemer și etern, între trup și spirit, între pământ și cer. Nu este doar un decor al iubirii, ci și un martor tăcut al trecerii timpului și al introspecției. În imaginarul rural românesc, teiul este adesea plantat în fața casei, în curtea școlii sau lângă biserică, semn că el aparține locurilor sacre ale comunității.
În alte poeme, cum ar fi Luceafărul sau Mai am un singur dor, imaginea teiului revine în fundalul spiritual al poeziei eminesciene ca un simbol recurent al melancoliei și al idealului.
Teiul lui Eminescu
Această conexiune profundă dintre Eminescu și tei se materializează în „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou, Iași. Acest tei argintiu (Tilia tomentosa Moench), cu o vârstă estimată la aproximativ 540 de ani, a fost martor al trecerii timpului și al istoriei culturale a României. Se spune că Eminescu obișnuia să se odihnească sub ramurile sale, găsind inspirație pentru creațiile sale literare. În semn de omagiu, în fața teiului a fost amplasat un bust din bronz al poetului, realizat de sculptorul Ion Mateescu.
Pupăza din tei, scrisă de Ion Creangă, unul dintre cei mai cunoscuți autori clasici ai literaturii române, este o narațiune umoristică, inspirată din amintirile copilăriei autorului, și face parte din volumul Amintiri din copilărie, deși poate fi întâlnită și separat în diverse antologii.
Sub tei se țineau hore, se spuneau povești, iar mirosul florilor în nopțile de vară era asociat cu tinerețea și speranța. În basmele populare, apare ca arbore fermecat care adăpostește ființe protectoare sau care leagă lumea de aici cu cea a visului.
Teiul în pictură, muzică și cinematografie
Grația formelor teiului, frumusețea și lumina blândă a frunzișului său au inspirat numeroși artiști plastici. Pictori precum Ion Andreescu sau Ștefan Luchian au imortalizat alei de tei în amurguri târzii, conferindu-le o aură de pace și intimitate. În pictura simbolistă, frunza de tei devine metaforă vizuală pentru sufletul omenesc, vulnerabil și tandru.
În muzică, teiul este un leitmotiv al dorului. Cântece populare evocă imaginea fetei care așteaptă sub tei, a băiatului care pleacă „peste dealuri”, cu teiul înflorit rămânând martorul tăcut al unei iubiri neîmplinite. În romanțele interbelice, parfumul florilor de tei devine ecou al vremurilor apuse, dar și speranță reînnoită.
În filmul românesc, în evocările delicate din filmele regizorului Lucian Pintilie, teiul este adesea folosit ca fundal al intimității rurale și al memoriei colective. În cinematografia poetică, cum ar fi în O vară de neuitat, copacii seculari, printre care și teii, definesc un spațiu aproape mitologic.
Emblemă a sufletului
Teiul reflectă căldura, liniștea și nostalgia sud-estului european. Cu parfumul său inconfundabil, cu frunza în formă de inimă și cu istoria lui culturală profundă, teiul rămâne arborele visului, al memoriei și al poeziei. Un axis mundi blând, care leagă nu doar tărâmurile cosmice, ci și generațiile, iubirile și creațiile.
Privit în ansamblu, teiul nu este doar un arbore al grădinilor liniștite sau al poeziei romantice. El este o emblemă a sufletului românesc, un simbol al delicateții și profunzimii cu care acest popor se raportează la natură și la viață.
DARIA DUNEȘ
LOGO paper 