Nucul (Juglans regia) este unul dintre cei mai valoroși pomi fructiferi, cunoscut pentru fructele sale gustoase și bogate în nutrienți, dar și pentru lemnul său de calitate superioară. Este un arbore cultivat de mii de ani și are o importanță deosebită atât în agricultură, cât și în industrie și medicină.
Originar din regiunile Asiei Mici, Balcanilor și Persiei, nucul s-a răspândit în timp în multe zone ale lumii, inclusiv în Europa și America de Nord. În România, este un pom foarte apreciat, fiind prezent atât în gospodării, cât și în livezi comerciale.
Nucul este un arbore de talie mare, care poate atinge înălțimi de până la 30 de metri. Are un trunchi gros, cu scoarță gri-brună și frunze mari, compuse, cu mai multe foliole. Florile apar primăvara și sunt unisexuate: cele masculine formează amenți, iar cele feminine cresc în vârful ramurilor. Fructul este o nucă, acoperită la început de o coajă verde, care se usucă și crapă la maturitate, eliberând miezul – partea comestibilă, protejată de o coajă lemnoasă.
Pentru a se dezvolta bine, nucul are nevoie de soluri fertile, profunde și bine drenate, și de un climat temperat, cu veri calde și ierni blânde. Nu suportă excesul de umiditate și preferă zonele însorite. De asemenea, are nevoie de mult spațiu, deoarece dezvoltă o coroană mare.
Nucile sunt foarte hrănitoare și bogate în grăsimi sănătoase, proteine, vitamine (mai ales E și complexul B) și minerale (precum magneziu, fosfor și zinc). Ele pot fi consumate ca atare sau în diverse preparate culinare, fiind o sursă excelentă de energie și beneficii pentru sănătate.
Lemnul de nuc este deosebit de valoros în industria mobilei, fiind apreciat pentru culoarea sa închisă și textura frumoasă. Este folosit la fabricarea mobilei de lux, a instrumentelor muzicale și a obiectelor decorative.
În plus, frunzele și coaja nucilor au proprietăți medicinale. Frunzele sunt folosite în ceaiuri și băi pentru proprietățile lor antiseptice, astringente și cicatrizante, fiind recomandate în tratarea rănilor, infecțiilor pielii și a anumitor afecțiuni digestive.
În basmele românești, nucul apare adesea ca un copac miraculos, în care este ascunsă o comoară — un simbolism evidențiat și de L. Șăineanu. Acest tip de simbolism introduce ideea arborilor-donatori sau arborilor-metamorfoze, care se regăsește frecvent în complexul de credințe legate de cultul strămoșilor și al zeilor.
În mitologia greacă, de pildă, o preoteasă a zeiței Artemis a fost transformată într-un nuc, iar fetele cariatide, care dansau hora, s-au ascuns în acel copac, rămânând prizoniere în trunchiul său.
Dacă ținem cont de natura htoniană a zeiței vegetației și de legătura ei cu lumea de dincolo, înțelegem de ce nucul, în multe culturi europene (inclusiv în cea românească), este perceput ca un arbore funerar. Ofranda nucilor este prezentă în riturile de pomenire a morților. La sârbi, de exemplu, în seara Ajunului de Crăciun, gazda aruncă în fiecare colț al casei câte o nucă, ca ofrandă pentru sufletele morților. Aceste nuci nu sunt luate de nimeni, ele rămân acolo până când se consideră că spiritele strămoșilor — larii familiei — s-au întors printre cei vii.
Totodată, nucul, asemenea alunului (cu care se intersectează simbolic și lingvistic în multe culturi europene), are și o legătură cu divinitățile cerești. În tradiția românească, această legătură se păstrează sub forma unei asocieri între nuc și fulger. Se spune, de exemplu, că „cojile de nucă nu se aruncă în foc, că la anul se fulgeră nucile” — adică nucile devin stricate. De altfel, există credința că, dacă tună și fulgeră în anumite zile de sărbătoare (precum Sfântul Gheorghe, Sfinții Petru și Pavel), nucile pot deveni „fulgerate”, cu miezul uscat sau înnegrit, ori rămân crude, cu „muci”.
În concluzie, nucul este un arbore cu multiple întrebuințări și o valoare deosebită, fiind util nu doar prin fructele sale, ci și prin lemnul și proprietățile sale terapeutice. De aceea, merită să fie ocrotit și cultivat cu grijă în orice zonă unde condițiile permit dezvoltarea sa armonioasă.
MARIAN SECARĂ, BOGDAN PETRICĂU
LOGO paper 