BotaniX: Îți trimite visele în tot universul

Știai că în curtea liceului nostru crește o plantă pe care, în mod normal, o găsești doar la peste 2.700 de metri altitudine, în inima Alpilor Elvețieni? Nici noi nu știam… până recent! Dar da, Taraxacum mattmarkense, o păpădie rară, montană, mega-rezistentă, a fost observată într-un colț verde liniștit, departe de agitația pauzelor și de betoane.

Pe scurt: e ca și cum o bucățică din Alpi s-ar fi teleportat direct în Oradea.

Nu e o plantă „de bani grei”, dar păpădiile în general sunt folosite în ceaiuri, salate și chiar ca un fel de cafea naturală. Specia asta rară e mai degrabă prețuită de botaniști și în grădinile alpine.

Foto: Daniela Șușca

Ca valoare medicinală, frunzele și rădăcinile păpădiei sunt bune pentru ficat și digestie, e ca un mini-detox natural. Păpădia are și importanță cosmetică, fiind folosită uneori în creme pentru ten gras sau iritat, ajutând la curățare și calmare.

O găsim și în literatură:

Doar din frunza cafenie

Putrezită-n umbra rară,

Iese-un pui de păpădie

Să mai vadă ce-i pe-afară.

(Otilia Cazimir – A-nflorit o păpădie)

Din punct de vedere simbolic, știi păpădia aia pe care o suflai când erai mic, ca să-ți pui o dorință? Ei bine, nu era doar un joc drăguț – în multe culturi, păpădia simbolizează speranța, libertatea și un nou început. Când semințele zboară în aer, parcă trimit visele noastre în univers.

Taraxacum mattmarkense nu e doar o păpădie oarecare. E singura specie de Taraxacum care poate trăi la temperaturi de -20°C și să crească la altitudini amețitoare. În mod surprinzător, pare că s-a adaptat foarte bine și aici, în curtea liceului – mai ales că preferă solurile ușor acide, cu drenaj bun și lumină directă. Coincidență sau nu, fix asta are și zona unde am descoperit-o!

Se înmulțește ușor și nu are pretenții mari: doar puțină atenție, o udare ocazională și un mic refresh primăvara.

Ce ne arată toată povestea asta? Că natura e mai aproape decât credem, și că uneori, chiar și o păpădie rară din Alpi poate decide să-și facă loc în colțul verde al unui liceu.

Așa că, dacă treci prin zona aceea mai retrasă, aruncă un ochi mai atent. S-ar putea ca acel firicel verde să fie mai special decât pare.

DANIELA ȘUȘCA

DANIELA ȘUȘCA

Leave a comment