BotaniX: Cea mai importantă plantă din lume

Ierburile sunt, în termeni umani, probabil cea mai importantă familie de plante din punct de vedere economic.

Plantele din familia Poaceae sau graminee constituie un grup numeros și aproape omniprezent de plante cu flori monocotiledonate, cunoscute sub numele de ierburi. Aici sunt incluse ierburi de cereale, bambus, ierburi de pășuni naturale și specii cultivate în peluze și pășuni. Acestea din urmă sunt denumite în mod colectiv iarbă.

Cu aproximativ 780 de genuri și aproximativ 12.000 de specii, Poaceae este a cincea cea mai mare familie de plante, după Asteraceae, Orchidaceae, Fabaceae și Rubiaceae.

Pășunile, cum ar fi savana și preria, unde ierburile sunt dominante, constituie 40,5% din suprafața terestră a Pământului, cu excepția Groenlandei și Antarcticii. Ierburile sunt, de asemenea, o parte importantă a vegetației în multe alte habitate, inclusiv zone umede, păduri și tundră.

Ierburile sunt, în termeni umani, probabil cea mai importantă familie de plante cu valoare economică. Importanța lor economică se leagă de mai multe domenii, inclusiv producția de alimente, industrie și peluze. Au fost cultivate ca hrană pentru animalele domestice timp de până la 6.000 de ani. Dintre toate culturile cultivate, 70% sunt ierburi. Ierburile agricole cultivate pentru semințele lor comestibile sunt numite cereale sau boabe deși ultimul termen, atunci când este folosit agricol, se referă atât la cereale, cât și la semințe similare din alte specii de plante, cum ar fi hrișca și leguminoase. Trei cereale – orez, grâu și porumb – oferă mai mult de jumătate din toate caloriile consumate de oameni.

Terenurile de joc de iarbă, cursurile și terenurile sunt suprafețele tradiționale de joc pentru multe sporturi, inclusiv fotbal american, fotbal, baseball, cricket, golf și rugby. Suprafețele de iarbă sunt uneori folosite pentru curse de cai și tenis

În Africa de Sud, ierburile sunt bine utilizate în medicina tradițională pentru tratament ca anti-emetici, paraziți intestinali, indigestie, menstruație abundentă, răceli și vânătăi.

Iarba este simbolul utilității. Ca referință culturală în folclorul românesc, iarba-fiarelor este o plantă miraculoasă, capabilă să înmoaie fierul și să deschidă orice lacăt. Creşte pe locuri greu accesibile, pe stânci abrupte, în desișul pădurilor, în locuri mlăştinoase. Este invizibilă ziua, iar noaptea scânteiază sau arde ca o flacără roșiatică ori argintie. E otrăvitoare, vitele care o pasc, mor. Poate pluti pe apă împotriva curentului. Ziua devine verde si nu poate fi deosebită de alte ierburi.

După o legendă românească, s-ar fi născut din picătura de sânge care a curs din buricul lui Isus Hristos răstignit pe cruce. Se crede că poate fi găsită sau că înfloreşte numai în anumite zile ale anului: în ziua de Ispas, în noaptea Paştilor, dimineaţa la Ovedenii.

Forţa ei magică se exercită asupra fierului, pe care îl înmoaie. Poate descuia orice lacăt și orice închizătoare de fier. Poate fi găsită dacă cineva târăște pe pământ nişte lacăte încuiate, ce se vor deschide neapărat când va da de iarba aceasta magică. Ea se mai numeşte şi iarba-tâlharilor, pentru că o caută mai ales hoții şi haiducii. 

În literatură, Fire de iarbă este o colecție de poezii a poetului american Walt Whitman. După ce a publicat-o în 1855, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale profesionale scriind, revizuind și extinzând colecția până la moartea sa în 1892.Prima ediție a fost o broșură subțire de douăsprezece poezii, iar ultima a fost o compilație de peste 400 de poeme.

Cartea reprezintă o celebrare a filozofiei de viață și umanitate a lui Whitman, în care el laudă natura și rolul individului în ea, ca și expansivitatea democrației americane. În loc să insiste asupra temelor religioase sau spirituale, autorul se concentrează în primul rând asupra corpului și a lumii materiale.

Cu puține excepții, poeziile lui Whitman nu rimează sau nu respectă regulile convenționale pentru lungimea versurilor și a metricii.

Fire de iarbă s-a remarcat prin abordarea plăcerilor senzuale, într-o epocă în care astfel de expuneri sincere erau considerate imorale. Cartea a fost extrem de controversată pentru imaginile sale sexuale explicite, iar Whitman a fost criticat de mulți critici contemporani. De-a lungul deceniilor, colecția s-a infiltrat în cultura populară și a devenit recunoscută ca una dintre lucrările centrale ale poeziei americane. 

În cinematografie, Grass: A Nation’s Battle for Life este un film documentar din 1925 care urmărește o ramură a tribului Bakhtiari din Lurs din Persia, în timp ce ei și turmele lor își fac călătoria sezonieră spre pășuni mai bune. Este considerat unul dintre cele mai vechi filme documentare etnografice.  În 1997, Grass a fost selectat pentru conservare în Registrul Național de Film al Statelor Unite de către Biblioteca Congresului ca fiind semnificativ din punct de vedere cultural, istoric sau estetic.

A Bug’s Life (Aventuri la firul ierbii), regizat de John Lasseter și co-regizat de Andrew Stanton, este un desen animat de lungmetraj care dezvăluie povestea unei furnici neadaptate, Flik, care va încerca să găsească războinici tenace pentru a-și salva colonia de furnici. Flick recrutează un grup de gândaci care se dovedesc a fi creturi înfricoșătoare.

În pictură, Le Déjeuner sur l’herbe / Micul-dejun pe iarbă este o lucrare în ulei de pânză de Édouard Manet creată în 1862 și 1863. Acesta descrie o femeie nud și o femeie îmbrăcată sumar la un picnic, cu doi bărbați complet îmbrăcați, într-un cadru rural. Respins de juriul salonului din 1863, Manet a profitat de ocazie pentru a expune aceasta și alte două picturi în Salon des Refusés din 1863, unde pictura a stârnit notorietate publică și controverse. Lucrarea i-a amplificat faima lui Manet.

PATRICK PETRAȘ