Când am auzit vestea, timpul s-a oprit pentru o clipă. Apoi, inima mea a început să bată atât de tare încât aveam impresia că tot universul o poate auzi. ,,Locul 1 la Olimpiada Județeană de Limba și Literatura Română’’. Cuvintele acestea păreau a fi departe, ca un ecou care abia ajungea la mine, dar în același timp se așezau în sufletul meu ca o confirmare a unui vis împlinit.
Am simțit o bucurie profundă, una care nu se arăta prin strigăte, ci printr-un fior cald care îmi cuprindea sufletul. Eram recunoscătoare pentru fiecare oră petrecută cu cărțile, pentru fiecare pagină pe care am lăsat-o să mă învețe, pentru fiecare metaforă care m-a făcut să privesc lumea altfel. Munca, emoțiile, stresul, dorința de a învăța, toate s-au transformat într-o victorie care avea gustul împlinirii totale. Totuși, dincolo de acest loc pe podium, cea mai frumoasă parte a acestei reușite este povestea impresionantă din spate, care pe mine m-a lăsat cu aripi crescute din idei și mi-a deschis orizonturi pe care nici nu știam că le pot vedea. Olimpiada nu este doar o competiție, ci o călătorie prin propriile gânduri, o luptă cu emoțiile, o descoperire a pasiunii nemijlocite pentru literatură. Acum știu că fiecare rând scris, fiecare lacrimă vărsată m-au condus aici, în acest moment de strălucire. Privind înapoi, nu văd doar efort, ci și iubire: iubire pentru profesoară, pentru tainele limbajului și pentru puterea cuvintelor de crea punți între realitate și vis.
Acest câștig nu e un final, ci un nou început luminos, căci limba română nu este doar o materie, ci un univers în care vreau să mă pierd și să mă regăsesc mereu…
CARLA ARDELEAN, clasa a V-a F
Cât timp aloci pregătirii tale la această disciplină?
Sincer, nu prea dedic timp cronometrării orelor de studiu. Sunt îndrăgostită de limba română într-un mod profund și sincer, iar munca pe care o depun la această materie nu e doar o simplă sarcină, ci și o evadare într-un basm unde timpul e măsurat în metafore și cărți. Totuși, dacă ar fi să estimez, în jur de 20 de ore pe săptămână, suplimentar față de orele din cadrul programului școlar zilnic.
Dacă ar fi să evaluezi în procente, cât la sută din isprava ta e muncă, talent, motivație și automotivație?
Întrebarea aceasta m-a pus pe gânduri de multă vreme și încă încerc să deslușesc dacă există un răspuns în totalitate corect. Acum, n-am să mint, sunt o perfecționistă ordinară care nu acceptă să piardă (totuși, câteodată nu am de ales…), deci automotivație undeva la 20%. Nu îmi amintesc când a fost ultima dată când m-am uitat liniștită la un film, când am adormit fără să mă gândesc la valori morfologice și figuri de stil sau când nu m-a rugat mama să mă odihnesc și eu puțin, deci munca 40 sau 45%. Ea a fost ,,arma mea indestructibilă” împotriva lumii, căci fără ea nu aș fi ajuns nicăieri. Iubesc să fiu lăudată și validată (mai ales de profesori), așa că motivație 10%. În ceea ce privește talentul, fiecare are moduri diferite de a-l define. Dacă ne referim la creativitate și exprimare aparte, consider că acesta face puțin diferența, deci talent undeva la 25%.
Ce persoană a jucat rolul principal în pregătirea ta?
Am să îmi pun abilitățile în aplicare și am să zic că această întrebare la numărul singular, în cazul meu, nu are sens. Totuși, dacă aceasta ar fi pusă la plural, ar fi floare-la-ureche să răspund. În primul rând, doamna dirigintă, un arhitect al limbii care construiește poduri între cuvinte și vise, învățându-mă cum să-mi exprim lumina interioară, susținându-mă mereu. Bineînțeles, familia, aripa mângâietoare în momentele de întuneric și sanctuarul magic care mă transpune automat într-o lume sigură, veșnică, dar și Dumnezeu, care m-a îndrumat și ascultat mereu, oricât de dificil a fost. Nu cred că aș avea un răspuns adecvat pentru întrebarea la singular, căci doar împreună cu cei dragi am constituit o echipa de neînvins.
Mai ai experiențe legate de participare la olimpiade/concursuri școlare?
Oh, da! În ciclul primar am avut norocul de a nimeri o doamnă învățătoare minunată, pentru care am un respect profund. Aceasta m-a înscris la toate concursurile posibile și, cu fiecare oportunitate, am reușit să le privesc cape noi experiențe constructive, nu ca pe niște competiții, care au devenit un ,,lifestyle.” Totodată, anul acesta am avut ocazia de a participa și la OLAV (Olimpiada ,,Lectura ca Abilitate de Viață), unde am concurat și cu clasele a VI-a și m-am clasificat pe locul II, prima pe clasele a V-a. Ador acest tip de provocări care mă fac să ating culmile succesului tot mai mult pe zi ce trece.
Împărtășește-ne secretul reușitei tale.
Nu consider că succesul este bazat pe secrete, fiecare îl percepe altfel, în funcție de ce așteptări are de la sine. În cazul meu, nu m-am ghidat după cine știe ce ,,trucuri,” mai degrabă după o alchimie între curajul de a visa măreț și răbdarea de a construi pas cu pas. Un echilibru subtil între muncă și momente de inspirație neașteptată, între perseverența de a merge mai departe și dorința de a învăța din fiecare eșec. Inevitabil vor exista căderi emoționale (de care da, și eu am avut parte…), dar ele sunt absolut naturale atunci când îți dorești ceva cu adevărat. Un mic pont este de a rămâne autentic și deschis mereu, fiind dispus la transformare, dar și de a nu renunța niciodată la visurile care te definesc.
Ce ar trebui să facă un elev pasionat de limba și literatura română ca să ajungă la astfel de rezultate?
Pe mine m-au ajutat foarte mult cărțile. Ele au fost și sunt pentru mine un portal sacru care mă duce de fiecare dată prin tărâmuri ireale, uitate demult. Totodată, scrierea (de compuneri, de poezii, de jurnale etc) joacă un rol fundamental în dezvoltarea imaginației. Este o punte între spirit și trup, între gânduri și cuvinte, un drum pe care le lăsăm pe acestea din urmă să călătorească pentru a atinge inima cititorului. În rest, exercițiul constant este cheia care deschide ușa închisorii succesului. Nu știu ce altceva ar mai fi de folos deoarece pe tot parcursul acestei ,,călătorii” mi-am urmat inima, nu logica. Nu m-am axat neaparat pe tehnici, ci pe plăcere.
Poate că e prematur, dar totuși ce carieră te gândești să urmezi în viitor?
Rareori atunci când îți alegi o meserie urmărești satisfacțiile de natură sufletească sau spirituală. De cele mai multe ori suntem tentați să răspundem nevoilor societății sau cutumelor cu care lumea ne validează ca fiind importanți. Inima mă conduce spre cariera de scriitor, unde pot să-mi aștern cele mai adânci gânduri pe hârtie și să schimb perspectivele lumii întregi. Totuși, așa cum am precizat și mai devreme, rațiunea îmi sugerează și un plan B sigur, pe care îl am tipărit în minte încă de la vârste fragede: dreptul. Sunt o persoană promptă (cred), căreia îi place să facă dreptate, deci vocația de judecător sau avocat ar fi perfectă pentru mine.
Un mesaj de încheiere pentru profesorii și elevii de la CN Onisifor Ghibu.
Dragi elevi: performanța nu vine niciodată întâmplător. E rezultatul perseverenței, al pasiunii și al respectului față de cunoaștere. Să nu vă temeți de efort și de profunzime, acolo se nasc oamenii mari. Dragi profesori, dragă doamnă dirigintă: vă mulțumesc că m-ați ținut de mână când lumea părea prea mare pentru visul meu. În spatele zâmbetului meu de olimpică se află tăcerea, răbdarea și toată dragostea voastră.
LOGO paper 