BotaniX: Simbol al purității și feminității sacre

• denumire populară: mesteacăn alb, mesteacăn pletos, mesteacăn argintiu
• denumire științifică: Betula pendula
• origine: regiunile nordice și temperate ale Europei și Asiei
• răspândire: Europa (inclusiv spațiul slav și nordic), Asia Centrală, Siberia; frecvent în parcuri, grădini și păduri naturale din zonele temperate
• utilitate comercială: lemnul folosit în industria mobilei, a hârtiei și pentru foc; cultivat în scopuri peisagistice, datorită aspectului decorativ
• utilitate cosmetică și farmaceutică: mugurii, frunzele și seva sunt utilizate pentru proprietăți diuretice, detoxifiante și antiinflamatoare; prezent în produse cosmetice și tratamente naturiste
• valoare simbolică: arbore sacru în Siberia, Europa de Est, cultura slavă și nordică; simbol al reînnoirii, feminității, purității și protecției

Arbore considerat sacru de către numeroase culturi din Siberia, MESTEACĂNUL a fost adoptat și venerat în spațiul slav și mai apoi în întreaga Europă, unde a devenit un simbol al centrului lumii (Axis mundi) și al legăturii dintre cele trei tărâmuri cosmice. În tradiția șamanică, acesta era așezat în mijlocul iurtei, iar sufletul inițiatului urca treptat spre cer prin intermediul unor trepte simbolice (în număr de 7, 8 sau 12).

Asociat atât cu Soarele, cât și cu Luna, mesteacănul reflectă o dualitate simbolică, îmbinând atributele masculine și feminine. În regiunile din Asia Centrală, Rusia și Europa de Est, predomină aspectul său feminin, fiind perceput ca o emanație a primăverii și a tinereții. De altfel, în cadrul sărbătorii Semik (a șaptea duminică după Paște), un mesteacăn era împodobit și adus în centrul satului, devenind axa ritualurilor de dans și cânt care celebrau reînnoirea naturii. Uneori, copacul era îmbrăcat în straie feminine, iar comunitățile organizau pelerinaje către pădurile de mesteceni. La popoarele nordice europene, precum germanii și celții, mesteacănul era desemnat drept arbore de mai – tutelar, aducător de viață și renaștere, dar și prezent în ritualuri funerare, lemnul său fiind folosit pentru torțe și focurile de incinerare.

Fotogalerie: Sara Gavriș

Pe lângă încărcătura sa mitologică și simbolică, mesteacănul, cunoscut științific sub denumirea Betula pendula și popular ca mesteacăn alb, pletos sau argintiu, este un arbore de dimensiuni medii, care poate atinge înălțimi de 25-30 de metri. Se remarcă prin coroana sa aerisită, scoarța albă cu nuanțe argintii care se exfoliază în fâșii și frunzele sale mici, triunghiulare, cu margini dințate, ce capătă toamna o nuanță aurie. Din punct de vedere ecologic, este un pionier al regenerării naturale: colonizează terenurile sărăcite, stabilizează solul prin rețeaua sa de rădăcini și oferă hrană și adăpost pentru o gamă variată de viețuitoare. Valorificat în numeroase domenii, mesteacănul are aplicații medicinale, mugurii, frunzele și seva sa fiind cunoscute pentru efectele diuretice, detoxifiante și antiinflamatoare, dar și comerciale, fiind utilizat la fabricarea mobilei, hârtiei și în industria cosmetică. Datorită aspectului său elegant și luminos, este des întâlnit și în amenajările peisagistice, în parcuri și grădini.

Emblema eternului feminin

Dincolo de dimensiunea sa practică și ecologică, mesteacănul ocupă un loc central în imaginarul simbolic al numeroaselor culturi europene. În tradițiile ancestrale, acest arbore luminescent devine expresia purității, feminității și reînnoirii. În Roma antică, simboliza autoritatea și demnitatea consulară, în timp ce în Scoția era asociat cu moartea, făcând vizibilă ambivalența sa mitologică. În mitologia slavă, mesteacănul, numit Beryeza, era considerat arbore sfânt și sărbătorit ca emblema eternului feminin în cadrul ritualurilor primăverii, precum sărbătoarea Semica. În spațiul germanic și baltic, mesteacănul era simbol al purificării și protecției, iar etimologia slavă a cuvântului „mesteacăn” derivă dintr-un verb care înseamnă „a apăra”, ceea ce reflectă percepția sa ca dar divin menit să ocrotească oamenii. În mitologia nordică, acest copac era dedicat zeiței Frigga, soția lui Odin, mama mitică a regilor Angliei, fapt ce întărește statutul său de arbore inițiatic și matern.

LOCAȚIE GPS: 47°01’56.3″N 21°57’13.7″E

Această bogăție simbolică a mesteacănului s-a transferat organic și în literatură, unde el devine un motiv recurent al nostalgiei, purității și legăturii cu natura. Poetul rus Serghei Esenin evocă mesteacănul în versuri pline de melancolie și frumusețe, surprinzând copacul acoperit de chiciură ca simbol al sufletului slav:
„Lângă fereastră, sub viscol,
/ Alb mesteacăn strălucea…”

Mesteacănul nu lipsește nici din peisajul liric al literaturii române. Mihai Eminescu îl include în descrierile naturii idealizate, iar Ion Pillat îl folosește ca element al satului arhetipal, filtrat prin amintire și reverie. În basmele populare, mesteacănul apare ca arbore fermecat, care ghidează eroii sau protejează sufletele curate.

Această încărcătură simbolică este reluată și în volumul de debut al poetului Aurel Rău, intitulat chiar Mesteacănul, apărut în 1953. Alegerea titlului nu este întâmplătoare: în acest volum, mesteacănul devine metaforă a tinereții, a visului și a echilibrului interior. Asemenea arborelui cu trunchiul alb și coroana diafană, poezia lui Aurel Rău din această perioadă poartă o claritate lirică și o eleganță formală ce amintește de lumina filtrată prin frunzișul unui mesteacăn. Copacul devine, astfel, un simbol identitar al poetului, o emblema a purității și delicateții cu care abordează temele existenței.

Pădurea lui Wajda

Totodată, Pădurea de mesteceni este un film regizat de celebrul cineast polonez Andrzej Wajda, lansat în anul 1970. Acest film este o adaptare a romanului cu același nume scris de Jarosław Iwaszkiewicz și este considerat o capodoperă a cinematografiei poloneze.

Povestea filmului are loc într-un peisaj rural din Polonia interbelică și urmărește viața a doi frați foarte diferiți: unul este inginer, trăind în oraș, iar celălalt este un om retras, bolnav de tuberculoză, care locuiește singur într-o casă de la marginea unei păduri de mesteceni. Între cei doi apare o tensiune subtilă, alimentată de trecut, de viziuni diferite asupra vieții și de dragostea pentru aceeași femeie. Andrzej Wajda reușește să transforme această poveste într-un film poetic, profund și plin de simbolism. Pădurea de mesteceni devine un personaj în sine, simbolizând fragilitatea vieții, singurătatea și trecerea timpului. Filmul impresionează prin imaginea sa picturală, prin atmosfera melancolică și prin temele profunde legate de familie, boală și destin.

Pădurea de mesteceni este o reflecție artistică asupra condiției umane, iar stilul regizoral al lui Wajda îi oferă o sensibilitate aparte, specifică marilor creații cinematografice.

În artele vizuale, mesteacănul a inspirat numeroși pictori prin grația formelor sale și contrastul cromatic al scoarței. În pictura rusă, Isaac Levitan și Ivan Șișkin au înfățișat păduri de mesteceni scăldate în lumina aurie a amurgului, conferindu-le o aură de serenitate și melancolie. În Franța, Claude Monet a surprins reflexele luminii printre ramurile subțiri, iar în România, pictori precum Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian sau Ion Andreescu au integrat mesteacănul în peisaje rustice, ca simbol al echilibrului și poeziei naturii autohtone. Gustav Klimt, printr-o abordare simbolistă, reinterpretează acest arbore în lucrări precum Pădure de mesteceni sau Ferma cu mesteacăn, oferindu-i o dimensiune aproape onirică, cu valențe decorative și spirituale.

Astfel, mesteacănul nu este doar un arbore al pădurilor nordice, ci un pilon al memoriei culturale și al sensibilității artistice europene, un reper spiritual care continuă să inspire, să protejeze și să reflecte subtil legătura omului cu natura și cu propriile rădăcini.

Prezența mesteacănului se extinde dincolo de paginile literare sau pânzele pictorilor și se insinuează subtil, dar cu forță simbolică, în muzică și cinematografie, două medii artistice care valorifică nu doar imaginea, ci și emoția pe care acest arbore o evocă.

În muzica tradițională și cultă, mesteacănul este un simbol recurent al dorului, tinereții și legăturii cu pământul natal. Cântecul popular rusesc Sub mesteacănul bătrân aduce în prim-plan imaginea arborelui ca martor tăcut al iubirilor pierdute și al copilăriei. Vocea care povestește pare să se întoarcă mereu sub ramurile lui albe, căutând alinare în umbrele unei naturi melancolice.

Elegie despre pierderea inocenței

Compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski, profund influențat de folclorul și peisajul rusesc, a folosit deseori imaginea naturii în lucrările sale – printre care și mesteacănul – ca simbol al melancoliei și frumuseții efemere. Muzica sa, încărcată de lirism și emoție, pare să transpună în sunet liniștea unei păduri de mesteceni sau murmurul frunzelor bătute de vânt.

Și cinematografia a păstrat cu fidelitate această imagine emblematică. În filmul clasic sovietic Zboară cocorii (1957), mesteacănul apare ca element de fundal în scenele cele mai încărcate de sens emoțional, sugerând frumusețea pierdută a unei lumi distruse de război. Albul trunchiurilor devine un contrapunct vizual al dramei umane, un simbol al inocenței pe care conflictul o destramă. În filmele scandinave, mesteacănul este prezent ca semn al echilibrului dintre om și natură. În Of Horses and Men (2013), pădurile de mesteceni conferă peisajului islandez o atmosferă de calm și sacralitate, în timp ce în animația Frozen 2 (2019), pădurea de copaci albi capătă o valoare magică, fiind poarta către o lume spirituală ancestrală.

Mesteacănul devine astfel mai mult decât un simplu arbore: este un cod vizual și afectiv, o emblemă a contrastului dintre fragilitate și reziliență, dintre trecut și prezent, dintre real și imaginar. Oriunde apare – în sunet, imagine sau cuvânt – el poartă cu sine o poveste. O poveste despre lumină, despre înnoire și despre frumusețea esențială a lucrurilor simple.

Privit în ansamblu, mesteacănul se dovedește a fi mai mult decât un arbore care înfrumusețează peisajele nordice sau care contribuie la echilibrul ecosistemelor. El este o punte între lumi – între pământ și cer, între trecut și prezent, între mit și realitate. Simbol al regenerării, al purității și al feminității sacre, mesteacănul traversează culturi, epoci și medii artistice, păstrându-și o identitate complexă și profundă.

SARA GAVRIȘ